Umbrele Trecutului

DianaPOV

-Aici e cantina, nu dormitorul tău Diana şi, binenţeles, nici al lui!

Am auzit, din nou, vorbele Biancăi şi toată scena mi-a revenit în minte, mai ales acea privire plină de repugnare şi de repulsie pe care o avea când se uita la mine şi la Andrei.

Niciodată nu s-a mai uitat aşa la noi. Sigur ceva nu e în regulă. Cred că îmi ascunde ceva. Dar ce? Ce nu vrea să îmi spună? Suntem prietene şi nu avem secrete una faţă de cealaltă. Cel puţin aşa credeam până în momentul de faţă.

M-am întins în pat, am închis ochii şi m-am gândit la tot ce s-a întâmplat azi.

Parcă toate lucrurile ciudate au început când Beatrice ne-a atras atenţia.

-Porumbeilor, mai încet! Nu vă pierdeţi capul, e mult prea multă lume şi nu cred că vă doriţi să fiţi exmatriculaţi, mai ales tu Andrei, care mai ai doar câteva luni de şcoală. Nu e frumos să pierdeţi timpul.

-Cine a spus că pierdem timpul? Mie nu mi se pare o pierdere de timp… Avem numai o viaţă şi în plus e scurtă, aşadar profităm de ea.

-Da, ai dreptate.

Sunt sigură că atunci a început totul sau abia în acea clipă mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Privirea lui Beatrice s-a schimbat când Andrei a spus că profităm de viaţă.

Am încercat din răsputeri să îmi dau seama ce sentimente s-au reflectat în ochii ei în acele clipe, dar nu am reuşit să îmi aduc aminte. Cred că privirea ei nu reflecta nimic, doar era diferită. Mi-a spus că e obosită, iar când am adus vorba de petrecerea de ziua mea şi când am rugat-o să mă ajute cu organizarea ei totul a revenit la normal, privirea i s-a schimbat brusc şi dacă mă gândesc bine nu părea obosită deloc.

Nu! Doar nu m-a minţit?! De când ne cunoaştem a fost sinceră cu mine, aşadar nu m-a minţit niciodată. Dar de ce ar face-o acum? Ce motiv ar avea?

Amândouă au fost ciudate azi la cantină când a apărut Andrei, mai bine zis când m-au văzut cu el. Ceea ce îmi ascund are legătură cu Andrei, sunt sigură de acest lucru. Trebuie să le fac să îmi spună tot, ce ar fi dacă…

Gândurile mi-au fost întrerupte de soneria telefonului. M-am ridicat din pat, am luat telefonul de pe birou şi am răspuns.

-Hey! Tocmai vroiam să te sun. Ce faci?

-Pe acasă. Aş vrea să vorbesc cu tine. – A spus serioasă.

-Tocmai mi-ai luat vorba din gură. Şi eu vreau acelaşi lucru. Vii la mine?

-Da. E ok peste 30 de minute?

-Sigur. Vine şi Beatrice, nu?

-Ai sunat-o?

-Nu.

-Nici eu. O sun imediat şi îi spun că ne întâlnim la tine peste jumătate de oră.

-Bine.

-Mă duc să mă pregătesc. Ne vedem mai târziu.

-Ok. Vă aştept! Pa!

-Pa!

După ce a închis am pus telefonul pe birou şi am deschis laptopul pentru a-mi verifica emailurile. Se pare că am un email nou de Alexe, frăţiorul meu drag. În sfârşit mi-a răspuns.

Alexe Reeves Fri 3/19 09:23 AM

Hello, surioară!

Sper că nu ai început să îţi faci griji pentru mine fiindcă nu am mai vorbit de mult timp şi ca să fiu sigur că nu o să îţi faci, acum, în pauză,  îţi scriu acest mail. Iartă-mă că nu ţi-am răspuns până acum şi că nu te-am sunat, dar în ultimul timp am fost atât de ocupat încât nu mai ştiam de mine, dar să ştii că merită.

Ultimele două săptămâni petrecute aici au fost pline, dar mereu am fost cu gândul la voi. Mi-e dor de „omleta a la Antonia”, de certurile noastre, de acele treziri cu apă rece, de micile glume, mi-e dor să te aud cântând…mi-e dor de tot, până şi de sesiunile de shopping cu Beatrice şi cu voi; de fiecare dată m-aţi obligat  să vin cu voi deoarece aveţi nevoie de părerea unui bărbat şi binenţeles, niciodată, dar niciodată nu aţi uitat cumva să mă puneţi şi pe mine să probez nişte haine. Nu credeam că voi spune aceste lucruri vreodată, dar uite că o fac.

Şi acum gata cu melancoliile, nu duc nicăieri, doar mă întristează!

 

Voi ce mai faceţi?

Apropo, cu cât ai luat sala? Când dai conducerea?

Peste două săptămâni aveţi ceva planuri?

Apropo, era să uit să îţi spun că în 2 aprilie trebuie să merg în Japonia, iar în 4 trebuie să ajung în Acapulco. Nu am ce face, am încercat să amân aceste călătorii cel puţin cu o săptămână, dar mi s-a spus că dacă nu voi fi în Japonia, respectiv Acapulco în datele pe care mi le-au precizat ei voi pica anul. Am făcut tot posibilul, dar nu am reuşit şi tocmai când spuneam că o să vă revăd şi o să petrec un timp cu voi apare asta.

M-ai crezut nu? Să ştii că era o glumă, MICĂ! Aş fi dorit să îţi fi văzut expresia pe care ai avut-o când ai citit ce ţi-am scris mai sus. Într-adevăr trebuie să merg undeva în 2 aprilie, dar nu în Japonia, ci în New York. E o zi specială, unică şi nu aş rata-o pentru nimic în acest Univers. Doar nu există o petrecere dată de tine la care să nu fiu prezent şi mai ales dacă e vorba despre aniversarea ta.

Apropo ai început deja pregătirile? Te ajută cumva Beatrice cu organizarea petrecerii?

Ţi-aş mai scrie, dar  trebuie să plec.

Vorbim în curând!

Aveţi grijă de voi!

Vă pup şi vă îmbrăţişez pe toţi!

Alexe

După ce am citit acest email am zâmbit, Alexe mereu reuşeşte să îmi ridice moralul, pentru câteva clipe am reuşit să nu mă gândesc la tot ce s-a întâmplat azi la şcoală. Abia aştept să îl văd, să îl îmbrăţişez şi, mai ales, să stau de vorbă cu el faţă în faţă, să purtăm acea discuţie sinceră de frate-soră.

M-am uitat la ceas… 16:35. Cred că am timp să îi răspund la email, aşa mă mai destind şi eu puţin.

Diana Reeves Fri 03/19 5:03 PM

În sfârşit dai semne de viaţă, frăţioare! Mai aveam puţin şi te dădeam dispărut. Îţi dai seama ce ciudat ar fi sunat?! Ce ironie a vieţii ar fi să dispari sau să fii răpit din Academia de Poliţie?!

Doar nu e aşa de rău la Academie… nu e ca la Ştiinţele Juridice unde trebuie să înveţi mai ceva ca un papagal…dar dacă mă gândesc bine cred că este de două ori mai greu…sau nu…sau nu ştiu, nu am fost acolo. Dar oricât de greu sau uşor ar fi gândeşte-te că mai ai puţin şi devii ceea ce îţi doreşti!

Ţi se simte lipsa prin casă, mi-e foooooarte dor de tine, de toate lucrurile pe care le făceam împreună. Îţi spun că în cele două săptămâni pe care le vei petrece acasă nu te vei prea odihni, mai ales acum când mi-ai spus că îţi este dor de sesiunile de shopping… Această „dorinţă” ţi-o vom îndeplini cât mai repede cu putinţă, până nu îţi piere dorul [>:)][:))]

Pe aici toate lucrurile sunt ok. Toţi cu rutina noastră zilnică pe care încercăm să o schimbăm puţin în fiecare zi, bine poate puţin mai mult.

Am luat şi sala şi conducerea. Deja am carnet de conducere. Şi binenţeles abia aştept să îmi primesc cadoul de la părinţi. Sunt sigură că va fi cadoul meu preferat.

Apropo să ştii că nu am prea gustat din gluma ta. Cum poţi să faci asemenea glume?

Nu îmi pot imagina petrecerea fără tine. Cum ai putea să nu fii alături de mine în una din cele mai importante zile din viaţa mea?! Ştii bine că nu te-aş ierta niciodată dacă nu ai veni la petrecerea de ziua mea, nu? Doar o singură soră ai [:>]!

Sâmbătă încep pregătirile şi da, Beatrice mă va ajuta cu organizarea petrecerii. Ce bine că o am lângă mine, totul e mai uşor cu ea deoarece e una din cele mai bune şi, în plus, mă cunoaşte şi ştie ce îmi place şi ce nu. Sper doar că nu va exagera, ştii bine că are această tendinţă.

În fine, totul va fi bine.

Era să uit… Ar trebui să păstrez un loc şi pentru o fată? [:>]

Şi tu să ai grijă de tine!

Pupici [:*][:*][:*][:*][:*][:*]

Diana

Când mi-am ridicat privirea de la laptop le-am văzut cu coada ochiului pe fete cum stăteau în pat şi mă priveau.

-Voi când aţi intrat?

-Acum 5 minute, cam aşa. Nu am vrut să te deranjăm, păreai foarte concentrată. – Mi-a răspuns Bianca.

După ce m-am ridicat de la birou, m-am îndreptat spre pat. Chiar atât de concentrată am fost încât nu le-am auzit intrând?

-Stai să ghicesc! – A spus Beatrice cu un zâmbet pe buze. – Îi trimiteai un email lui Alexe.

-De unde ştii?

-După privirea ta şi, mai ales, după zâmbetul de pe chipul tău. Nu doar Bianca e un bun psiholog… Bine, eu sunt departe de a fi unul, dar pe tine te cunosc foarte bine. Şi ce mai spune Alexe? Când vine acasă?

-E cam ocupat în ultimul timp, dar chiar şi aşa încă nu pierde ocazia de a face glume, fie ele bune sau mai puţin bune. Şi acasă vine în curând, mai exact de ziua mea.

-Deci trebuie să organizez o super-petrecere, sunt două lucruri de sărbătorit!

-Sunt trei. Venirea lui Alexe acasă, deşi e pentru puţin timp, ziua mea de naştere, doar împlinesc 18 ani şi cadoul pe care îl voi primi de la ai mei.

-În sfârşit îţi vor lua maşină? Te-au făcut să aştepţi încă doi ani.

-Mda. Acesta a fost singurul lucru care nu mi-a plăcut la ei. Sunt foarte conservatori în această privinţă, mai ales tata. Nu m-au lăsat să dau de carnet la 16 ani, mi-au spus că sunt prea tânără pentru a începe să conduc şi că au încredere în mine, dar nu au încredere în ceilalţi şoferi. După ce mi-au povestit modul în care a murit Allan, fratele tatălui meu, am început să-mi înţeleg tatăl, care nu e împotriva acestui lucru doar aşa să fie, ci are un motiv bun.  În fine, ceea ce contează acum e faptul că am carnet de conducere şi că în curând voi avea o maşina, maşina mea preferată pe care mi-o doresc de mult timp.

-Un Wolswagen Golf GTI.

-Într-adevăr, acesta este cel mai important lucru şi să nu uităm că maşina e foarte frumoasă şi eu am vrut, iniţial, să am o astfel de maşina, dar am dat-o pe un BMW M3, vroiam una decapotabilă.

-Şi ai primit-o. Am zis că vorbim despre petrecere, nu? Dar ca de obicei ajungem de la un subiect la altul. Cum aţi ajuns de la petrecere la maşini numai voi ştiţi. – A zis Bianca.

-Bine. Vorbim despre petrecere. Gata.

-Iar eu credeam că vom vorbi despre altceva, Bianca. La telefon ai fost foarte serioasă.

-Despre acel lucru vom vorbi la urmă. – A spus Beatrice. – Petrecerea e o prioritate!

-Dacă spuneţi voi. Doamna organizatoare, pardon, domnişoara care se ocupă cu organizarea petrecerilor la ce s-a gândit pentru petrecerea mea?

-La muuulte lucruri. Va fi cea mai tare petrecere, te asigur!

-Sunt sigură deja, deşi am un dubiu.

-Dubiu?!

-Da. Am un dubiu în legătura cu muzica.

-De ce?

-Păi… după cum ştim eşti o mică fană a „extraordinarei” cântăreţe Hanny Montani.

-E Hannah Montana. – A sărit Beatrice.

-Cum zici tu, Hanny Montani. – Bianca a început să râdă. – Nu vreau să aud o melodie de a ei sau mai ştiu eu ce, dar dacă nu poţi rezista tentaţiei îţi spun de pe acum, doar două melodii de ale ei poţi să le pui şi anume „Party In The U.S.A” şi „The Climb”. Aceste melodii sunt într-adevăr bune, cele mai bune piese pe care le are căci în rest…. – M-am oprit rotindu-mi ochii. – Şi îţi jur, dacă văd ceva în plus cu Hanny Montani nu ştiu ce îţi fac. Nu mai vorbesc cu tine sau îl pun pe Alexe să te bată sau…

-Cred că i-ar conveni treaba cu Alexe, ba mai mult cred că i-ar place. – A zis Bianca cu un zâmbet mare pe buze, întrerupându-mă.

-Nu e adevărat! – A zis repede Beatrice.

-Atunci de ce sari aşa? Ştii, se spune că persoanele care reacţionează ca şi tine încerc să dezmintă ceea ce e adevărat?

-Nu încerc să dezmint nimic!

-Da, Beatrice. Nu încerci să dezminţi nimic. Dar la felul în care reacţionezi înseamnă că ţi-ar place. Ţie încă îţi place de Alexe.

-De ce nu întrebi şi afirmi direct?

-Deoarece în această clipă sunt sigură de acest lucru, tocmai mi-ai confirmat şi ştiam că vei încerca să ne păcăleşti. Nu înţeleg de ce mai încerci să faci acest lucru când ştii că te cunoaştem foarte bine. Apropo, îţi pun o vorbă bună la fratele meu?

-Nu i-ar strica. Încă nu îndrăzneşte să îi spună ce simte pentru el.

-Bine, bine! Încă îmi mai place de Alexe, îl admir.

-Şi nu numai atât.

-Bine, poate nu numai atât, dar un lucru e cert îl admir foarte mult. Şi nu vreau o vorbă bună la nimeni. În plus, nu s-ar uita la mine. Nu sunt genul lui şi pun pariu că are deja o prietenă.

-De unde ştii tu care sunt „genul lui”?

-Ştiu pur şi simplu.

-Fie cum spui tu, dar să ştii că nu sunt de acord cu tine. Iar să aibă o prietenă nu ştiu, nu mi-a spus nimic, dar la cât a fost de ocupat în ultimul timp nu cred. Şi cui i-ar trebui un viitor poliţist, detectiv? Mereu va fi ocupat cu munca, iar dacă va merge la omucideri va veni acasă mirosind a cadavre sau cu uniforma de sânge şi ruptă…

-Gata. Nu le mai înşira că îmi întorci stomacul pe dos. Oricum ştiu eu o persoană disponibilă, dar nu dau nume. – A spus Bianca arătând spre Beatrice.

-Nu dai nume, doar arăţi spre acea persoană. Sincer, nu mai vreau să vorbim despre acest lucru. Ce-ar fi dacă am vorbi despre altceva sau despre altcineva? Cum ar fi un fotbalist, un atacant…

-Da, povesteşte-ne despre Paul.

-Curioase mai sunteţi. Păi ca să vă liniştesc puţin curiozitatea vă pot spune că este un băiat educat, sincer, cu simţul umorului, de asemenea, are câteva ticuri nervoase, cum ar fi bătutul din picior.

-Asta e de la fotbal, obişnuinţa.

-Poate. S-a mutat în New York pentru că tatăl său a vrut să se extindă şi doreşte ca aici să aibe firma, biroul principal. Deşi nu o să vă vină să credeţi să ştiţi că citeşte.

-El, citeşte?! Mulţi au uitat ce înseamnă a citi, mai ales băieţii şi, mai ales, fotbaliştii.

-Da, aşa e. V-am spus că nu o să credeţi. L-am văzut în timpul orei de engleză când a scos din ghiozdan cartea „Oraşul Bântuit” de Stephen King şi a început să o citească.

-Crezi că îi place Stephen King?

-Da, sunt sigură. Chiar el mi-a spus acest lucru.

-Nu mă bag aici, eu una nu am citit Sthephen King am auzit că e prea… horror? Cred că acesta este cuvântul potrivit pentru descrierea scrierilor lui, eu una prefer cărţile de dragoste.

-Cm ar fi Julie Garwood, nu Beatrice?

-Da, cum ar fi Julie. Cărţile ei sunt faine şi ştii şi tu asta, Diana. Doar ai citit cărţile din seria Buchanan-Renard-MacKenna.

-Am citit doar două din acea serie, cea cu Noah nu mi-ai dat-o încă. Şi da, într-adevăr Julie Garwood scrie frumos, dar deja m-am obişnuit mult prea mult cu poveştile scrise de ea. Sunt ceva de genul: el, bărbatul perfect, frumos, cu un corp bine lucrat, încăpăţânat, arogant; iar ea femeia frumoasă, inteligentă… Şi binenţeles în carte are loc ceva acţiune, iar sfârşitul e aşa brusc, să spunem. Cu toate acestea îmi place, dar, binenţeles, tot pe Nora Roberts o prefer.

-De fapt, pe JD ROBB o preferi. Nu ştiu cum ai putut să citeşti „În arşiţa nopţii” e terefiantă. O mai citeai şi noaptea, iar eu am făcut marea greşeală de a citi noaptea acea carte. Crede-mă, o greşeală fatală, am avut nişte coşmaruri de toată minunea.

-Şi nu ai terminat cartea de citit, Beatrice.

-Nu am putut. E mult prea mult pentru mine. Ţi-am mai spus nu am idee cum poţi să citeşti ce scrie.

-Bine şi simplu, mie îmi plac. Şi ţi-am mai spus că doar cartea „În arşiţa nopţii” e atât de…cum să spun?

-Terifiantă, sadică…

-Dacă aşa doreşti tu să spui, fie. Poate pentru tine nu mai e thriller, ci horror. Restul cărţilor nu sunt chiar atât de horror.

-Poate.

-Ce v-am spus eu că sărim de la un subiect la altul?

-Bine, bine. Am rămas la Paul. Ce ne m-ai spui despre el? – A întrebat-o Beatrice ridicând sprâncenele.

-Nimic.

-Te-a invitat la un suc, la un film?

-Da, m-a invitat la un film în această seară şi i-am spus că vă invit şi nu a avut nimic împotriva.

-Şi abia acum îmi spui? Până mă aranjez, până aleg cu ce mă îmbrac.

-Of, Beatrice! De parcă ai merge la o nuntă. – I-a zis Bianca.

-Eu îl invit pe Andrei.

-Poate are alte planuri şi nu va veni. – M-am uitat în ochii când a spus asta, dar spre uimirea mea nu am văzut nimic, niciun sentiment. Chipul său nu avea nicio expresie.

-Dacă va avea planuri asta e, dar nu cred că are. Scuzaţi-mă un moment!

https://umbreletrecutului.files.wordpress.com/2010/05/19-the-red-fluid-eden-remix.pdf

Am luat telefonul de pe birou în timp ce ieşeam din cameră. Am tastat numărul de telefonul a lui Andrei şi l-am sunat, mi-a răspuns la al treilea ton.

-Alo?

-Hey! Ce faci, iubitule?

-Bine, pe acasă. Tu?

-Te-am sunat să te întreb dacă nu ieşim undeva.

-Eu am o idee, dar nu ai accepta-o şi, încerc să mă abţin, deoarece vreau să fie ceva special, de neuitat şi vreau ca tu să îmi propui. – A  spus suav.

Am tăcut pentru un timp neştiind ce să îi răspund.

-Iubito, mai eşti acolo?

-Da, scuze.

-Nu-i nimic. Unde ai vrea să ieşim.

-Mă gândeam să mergem să vedem un film.

-Păi când ai vrea să mergem?

-Azi, în seara asta.

-Of, iubito! Azi nu pot, a rămas că merg cu băieţii, te-aş lua cu mine, dar vei fi singura fată de pe acolo. Nu te superi, nu?

-Nu, dacă le-ai promis. – Am spus tristă.

-Da, le-am promis şi nu vreau să îmi încalc cuvântul. Rămâne pe mâine, atunci? Îţi promit că o să mă revanşez.

-Bine, rămâne pe mâine. Vreau să văd cum te revanşezi.

-Bine iubito! Mai vorbim! Te pup!

-Şi eu te pup!

-Nu uita, te iubesc!

-Nici tu să nu uiţi că şi eu te iubesc.

Am închis telefonul puţin tristă şi m-am îndreptat spre camera.

Chiar are planuri, Bianca avea dreptate.

Nu vreau să îl sufoc şi nici nu vroiam să fiu egoistă, să îl vreau numai pentru mine. Să fiu doar eu pe lângă el şi mai ştiu eu ce. Nu sunt genul care sufocă o persoană. Avem o relaţie de aproape doi ani şi am încredere în el. Cu aceste gânduri am intrat în cameră.

Când mi-am ridicat privirea din podea am observat schimbul de priviri dintre Bianca şi Beatrice.

-Ai avut dreptate, Bia. Are nişte planuri şi nu poate veni.

-Ştiam.

-Şi tocmai în seara asta are?

-Da, mi-a spus că le-a promis băieţilor că iasă cu ei.

-Şi l-ai crezut?

-Ce întrebare mai e şi asta, Bianca? Binenţeles că l-am crezut. De ce nu l-aş crede? Şi de ce m-ar minţi?

-Pentru a ieşi cu altcineva. – A spus de parcă era evident.

-De unde ai mai scos-o şi pe asta? – Am întrebat-o râzând.

-Nu mi se pare nimic de râs, Diana. Chiar nu e de râs.

-Bianca, pui nişte întrebări. Să ştii că îl cred, suntem de aproape doi ani împreună şi am încredere în el. Repet, nu ar avea de ce să mă mintă.

-Ai băga mâna în foc pentru el?

-Da, Beatrice! Aş băga mâna în foc pentru el.

-Poate te vei arde, Diana. Poate te vei arde foarte rău. – A spus Bianca foarte serios.

-Fetelor ce se întâmplă cu voi? Azi aţi fost foarte ciudate la şcoală, iar acum veniţi cu asta. – Beatrice a dat să spună ceva, dar i-am făcut semn să tacă. – Azi v-aţi comportat ciudat. Ce ascundeţi de mine? Ce?

-Asta încercăm să îţi spunem acum, dar nu ne laşi. Clamează-te şi stai jos. Nu va fi deloc plăcut ce avem să îţi spunem.

-Vă place să mă ţineţi în suspans? Să mă lăsaţi să fierb în suc propriu?

-Diana, ai încredere în Andrei? – M-a întrebat Bianca ignorându-mi întrebările.

-Binenţeles că am, ţi-am mai spus.

-Bine. Am înţeles. Niciodată nu ţi s-a părut ciudat sau nu ţi s-a părut că vrea mai mult de la tine?

-Nu. Se comportă normal ca orice băiat.

-Ca orice băiat plini de hormoni.

-Bianca, spune ce ai de spus. Nu o mai lua pe ocolite! Şi dacă ar fi un băiat plini de hormoni, ce? E iubitul meu şi dacă eu îl accept aşa cum e şi voi ar trebui să faceţi la fel, doar sunteţi prietenele mele. Şi ştiţi bine amândouă că nu mi-a impus nimic niciodată.

-Nu. Doar bate apropo-ul de fiecare dată.

-De unde ai mai scos-o şi pe asta?

-Diana, tu eşti pregătită, tu vrei să i te dăruieşti? – M-a întrebat, ignorându-mi din nou întrebarea.

-De ce nu aş vrea? Îl iubesc!

-Dar el?

-Şi el mă iubeşte. Uitaţi-vă în ochii lui şi veţi vedea!

-Ştii ce văd eu în ochii lui, Diana?

-Ce?!

-Că nu ştie cum să te bage mai repede în patul lui. Eu asta văd la el. E doar un băiat plini de hormoni şi atât.

-Chiar asta crezi? Dacă vroia să mă bage cât mai repede în patul lui, crezi că m-ar mai fi lăsat să aleg eu totul? Crezi că îmi mai spunea că mă va aştepta până când mă voi simţi pregătită? Dacă ar fi un băiat plin de hormoni şi un obsedat sexual crezi că mai mă aştepta? Crezi că se mai comporta cu mine aşa cum o face?

-Diana, are ceva experienţă, ştie cum să se comporte cu fetele, poate şi cu femeile. Crezi că eşti prima fată virgină din viaţa lui?

-Trecutul e trecut, vorbim de prezent.

-Diana, ai grijă cu Andrei. Nu e ceea ce pare.

-Ştii tu ce e, Bianca?

-Da, ştiu!

-Serios? Ce e Andrei după tine?

-Un băiat fără sentimente. Uită-te în ochii lui cu foarte multă atenţie şi vei vedea cum îi strălucesc când te atinge. La ce crezi că se gândeşte când te mângâie?

-Ştii ce cred eu, Bianca?

-Ce?

-Eşti geloasă! Îţi place de Andrei şi încerci să mă desparţi de el! – Am spus furioasă, nu mai pot suporta această situaţie, de când e ea împotriva lui? Până acum nu era.

-Asta crezi despre mine, Diana? Asta crezi?

-Da-mi o altă explicaţie. Fă-mă să cred altceva! Până acum era perfect totul, nu aveai nimic cu el, chiar îţi plăcea de el şi spuneai ce noroc am avut că l-am găsit. De când această schimbare?

-De când l-am văzut cu alta! Şi nu se ţineau doar de mână! Diana, se sărutau şi o mângâia în ultimul hal, mai aveau puţin şi o făceau în public!

Nu cred acest lucru, Andrei nu m-ar înşela, nu ar avea de ce să o facă.

-Te rog, Bianca! Nu cumva erai tu aia care încerca să se dea la el? – Când a auzit această întrebare s-a enervat la culme.

-Diana, noi suntem prietene sau nu? Chiar mă crezi în stare de aşa ceva?! Mă jigneşti! Distrugi prietenia noastră pentru el! Asta faci, Dia? Chiar ai de gând să faci asta?

-Tu spui lucruri jignitoare! Tu distrugi această prietenie, Bianca. Tu eşti cea care vrea să mă facă să cred că Andrei nu vrea decât să se culce cu mine! Ştii că nu e aşa! Altfel nu ar avea atâta răbdare cu mine.

-În timp ce pe tine te aşteaptă, o face cu altele! Diana deschide ochii o dată! Crede-mă! Nu am de ce să te mint! Nu mai băga mâna în foc pentru el fiindcă te arzi. Dacă i te vei dărui vei suferi! Andrei, nu e ceea ce pare!

-Te unde vei ştii că voi suferi dacă o să fiu a lui în întregime? Cumva ai făcut-o cu el?! Dacă tu ai fost înşelată nu înseamnă că şi eu voi fi! Nu toţi sunt la fel! Nu toţi sunt ca Jacob! Dacă tu te-ai înşelat în privinţa lui, asta nu înseamnă că şi eu am făcut acelaşi lucru.

-Diana, nu fă asta! Încetează! Nu mai răspund de mine, Dia. Încetează pentru numele lui Dumnezeu!

-Ce să nu fac? Să nu spun ce cred? Asta ai făcut Bianca! Ai fost o credulă şi l-ai crezut. A trecut mult timp până când ţi-ai revenit deoarece ai crezut un dobitoc, dar asta nu înseamnă că şi mie mi se întâmplă acelaşi lucru! De ce vrei să mă faci să sufăr?! Ştii bine că unul din punctele mele sensibile e Andrei. Iar tu tocmai acolo mă loveşti spunând mii de lucruri despre el! Cred că tu vezi în Andrei persoana care te-ar putea scăpa de trecut, persoana care te poate ajuta. Dar permite-mi să îţi spun că e al meu şi nu te voi lăsa să distrugi relaţia noastră pentru a vedea dacă ai trecut peste ceva ce s-a întâmplat în trecutul tău. Îmi pare rău pentru ce ţi s-a întâmplat, dar eu nu sunt devină şi tu, dacă chiar îmi eşti prietenă, nu ar trebui să îmi spui nişte minciuni doar pentru a avea o noapte de plăcere cu Andrei!

Mi-a dat o palmă încât mi-am  întors chipul în cealaltă parte.

-Fetelor, încetaţi!

-Asta îţi mai lipsea Bianca, să mă loveşti!

-O meritai, Diana! Ţi-am spus să încetezi, dar tu ai continuat. M-ai lovit unde m-a durut mai tare. Îţi mulţumesc că deschizi rănile din inima mea! Îţi mulţumesc că nu ai încredere în mine… eu care sunt prietena ta de ani întregi, de când eram la grădiniţă! Îţi mulţumesc că ma jigneşti în ultimul hal!

-Bianca, Diana încetaţi! Sunteţi prietene, suntem prietene! M-am săturat să vă văd cum vă certaţi! Încetaţi o dată!

-Diana, mi-este foarte clar, că e adevărat ce se spune, că dragostea e oarbă. Sper doar că nu vei suferi când vei deschide ochii şi vei vedea ce se întâmplă cu adevărat. Nu mai are rost să te sfătuiesc să nu îl laşi să fie primul bărbat din viaţa ta, ştiu că nu mă vei asculta. Îţi spun doar atât, ai grijă cu el! Repet nu e ceea ce pare! Sper că vei veni la mine şi îmi vei spune că m-am înşelat. Mi-ar place să fie doar un coşmar, dar nu e. O parte din tine ştie că am dreptate, mă crede, dar cealaltă, care e mai puternică, îl preferă pe Andrei. Cealaltă parte e oarbă. Îmi cer scuze că te-am lovit, dar nu pot suporta până la infinit. Îţi mulţumesc pentru tot! – A spus cu lacrimi în ochi şi a plecat.

-Bianca, stai! – A strigat Beatrice în urma ei.

Nu e adevărat nimic din ce mi-a spus. Eu nu voi suferi. Andrei e bărbatul perfect, da e un bărbat adevărat, nu un băiat. Sunt sigură că nu m-ar face să sufăr niciodată. Mă iubeşte şi asta o dovedeşte zilnic. El mă iubeşte! Suntem de aproape doi ani împreună şi în tot acest timp s-a comportat frumos cu mine, nu m-a obligat să fac ceva din ceea ce nu mi-aş dori să fac.

Mi-am mângâiat obrazul care mi-a fost lovit şi mi-am amintit de toţi anii în care Bianca mi-a fost prietenă.

-Diana, ce faci?

-A plecat?

-Da. Era foarte supărată, Dia. De ce aţi ajuns până aici?

-Ea a început! Ştii bine că Andrei nu e cum spune ea. Ştii bine că se înşală. – I-am zis enervată. Andrei nu e cum spune ea că este. Îl cunosc mult prea mult şi nu este deloc cum a spus ea.

-Diana, eşti sigură? Dragostea, uneori, este oarbă!

-Te rog, nu începe şi tu. Nu mai am energia necesară pentru încă o ceartă. Andrei, nu mă înşală nu are de ce să o facă. Îi voi demonstra Biancăi că s-a înşelat amarnic.

Beatrice se  uita la mine nesigură. În ochi avea lacrimi. De la o întâlnire între prietene am ajuns la asta. Nu ştiu ce să mai cred despre Bianca. Oare s-a îndrăgostit de Andrei? Nu, e imposibil. Dar imposibilul devine posibil. Niciodată să nu spui niciodată.

-Diana!

-Ce-i, Beatrice?

-Ce te uiţi aşa în gol? Spune-mi la ce te gândeşti. Simt că înnebunesc lângă tine. – Ochii ei erau trişti, goi.

-Crezi că Andrei a fost cu Bianca mai demult? Părea prea sigură pe ea de tot ce mi-a spus.

-Ţi-ar fi spus dacă ar fi fost aşa. Diana, niciodată nu ar fi trebuit să îi pui încrederea la încercare. Niciodată nu a avut secrete faţă de noi şi întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, a spus tot ce a simţit şi a crezut.

-Beatrice, mi se pare că începem din nou. Nu mai vreau! Pentru ultima dată îţi spun, gata. În privinţa lui Andrei nu m-am înşelat niciodată.

-Cum spui tu, dar nu uita că Bianca e un bun psiholog.

-Ştie cum să mă manipuleze atunci, nu?! Ştie cum să mă facă să cred ce spune. Oricum, în cazul meu s-a înşelat.

-Diana, sper aceleaşi lucruri ca şi Bianca. Eu trebuie să plec, dacă ai nevoie de ceva sună-mă, nu contează ora.

-Bine. – Am spus absentă.

-Diana, o ultimă întrebare: ce ai de gând să faci?

-Mă simt mai pregătită ca oricând.

A deschis gura şi a închis-o la loc. Ochii ei erau de un albastru îngheţat. Încerca să îmi spună ceva, dar nu putea. Cel puţin aşa cred.

-Am plecat. Diana, nu uita, dacă ai nevoie de ceva sună-mă şi gândeşte-te bine înainte de a face ceva.

-Bine. Te conduc.

-Nu e nevoie, ştiu drumul. Ceau!

-Ceau!

După ce a plecat, am mers la baie şi am făcut baie pentru a mă liniştii puţin, dar, din păcate, nu a avut efectul la care mă aşteptam eu, nu am reuşit să mă calmez deloc. Încontinuu mă gândesc la ce s-a întâmplat mai devreme. Îi voi dovedi Biancăi că s-a înşelat, în curând îi voi dovedi.

Soneria telefonului mi-a întrerupt şirul gândurilor.

-Bună, mamă! – Am încercat să par cât mai veselă pentru a nu o preocupa.

-Bună, draga mea!

-Ce faceţi, veniţi acasă?

-Nu. Am uitat să te anunţ că trebuie să mergem la aniversarea unui vechi prieten.

-Aha. Atunci ajungeţi mai târziu, nu?

-Abia duminică ajungem acasă, suntem în drum spre Washington. Mergi undeva în seara asta?

-S-ar putea să mă duc să văd un film cu Andrei.

-Bine. Apropo azi am fost mai devreme acasă şi am făcut de mâncare pentru a mânca sănătos, iar dacă vei avea nevoie de bani ştii ce să faci.

-Da, mamă, ştiu. Să folosesc cardul, nu mai am cinci ani.

-Bine. Să ai grijă de tine, draga mea!

-Şi voi!

Perfect, acum sunt sigură şi am timp aproape două zile să mă gândesc la toate. Cel puţin până se vor întoarce ai mei, îmi voi reveni după această ceartă cu Bianca. Aşa sper deoarece într-adevăr nu mă simt deloc bine, am fost crudă cu ea, poate că nu merita toate acele cuvinte, nu trebuia să îi aduc aminte de ceea ce a păţit mai de mult când era doar o adolescentă de 15 ani. A suferit mult din cauza unui cretin, care s-a folosit de naivitatea ei. Dar oricum aceste lucruri nu îi dau dreptul de a spune ce a spus. Nu toţi bărbaţii sunt la fel şi îi voi demonstra acest lucru.

Am scos telefonul din buzunar şi am început să scriu un mesaj.

„Ai putea să întrerupi ieşirea cu băieţii pentru mine?”

Imediat telefonul a început să îmi sune.

-Alo? – Am răspuns imediat.

-Ce faci, iubito? S-a întâmplat ceva?

-Nu s-a întâmplat nimic prea important. Tu ce faci? Cum e ieşirea cu băieţii?

-Binişor a fost, acum sunt în drum spre casă.

-Deja?! E numai ora 8.

-Păi, până la urmă, nu a mai fost o ieşire cu băieţii. Fiecare a venit cu perechea lui şi au ales şi un film mult prea siropos, nu aş putea să mă uit la el fără iubita mea.

Bianca nu a avut dreptate, i-am zis că s-a înşelat şi o să-i demonstrez.

-Iubito, mai eşti? Se întâmplă ceva?

-Nu, doar mă gândeam dacă mai e valabil pariul de azi-dimineaţă şi, de asemenea, aş vrea să îmi revendic premiul pe cre mi l-ai promis la prânz.

-Eşti sigură?

-Mă refuzi?

-Binenţeles că nu. Doar că vreau să fii complet hotărâtă, nu o hotărâre de moment. Eşti sigură, draga mea?

-Mai sigură şi mai pregătită decât niciodată. Şi vreau să fie în seara asta.

-Dorinţele tale sunt ordine pentru mine! Mă duc să pregătesc totul la casa de lângă râu, pe la 10:30  vin după tine, e ok?

-Da. Te voi aştepta.

-Te iubesc!

-Şi eu!

Am închis telefonul şi am început să pregătesc pentru seara pe care o voi petrece alături de Andrei. Va fi o seară de neuitat. Mi-e mai clar ca niciodată că Bianca s-a înşelat; dacă Andrei ar fi cum a spus ea nu m-ar fi întrebat de n ori dacă sunt sigură.

În acest moment, chiar mă simt mai pregătită ca oricând şi, datorită circumstanţelor, nu va trebui să le dau explicaţii a lor mei în legătură cu ceea ce voi face azi, cel puţin nu acum.