Cap 1: Neaţa!

https://umbreletrecutului.files.wordpress.com/2010/04/hi-q-buna-dimineata.pdf

Diana POV

Timpul s-a oprit,
E-o nebunie cum ne-am întâlnit
Ce frumoase sunt toate iubirile la început.


Prima noapte a trecut,
Nu vreau să pierd niciun minut
Ia-mă-n braţe să simt dragostea
Soarele a răsărit,
Ne bucurăm ca doi copii
Iar eu ştiu că de azi sunt a ta

Bună dimineaţa, te iubesc
Zi de zi de tine mă îndrăgostesc
Bună dimineaţa, îţi şoptesc
Cu fiecare zi tot mai mult te iubesc.

Te sărut încet
Şi mult prea repede clipele trec
Iar dacă visez jur că nu vreau,
Nu vreau să mă trezesc

Prima noapte a trecut,
Nu vreau să pierd niciun minut
Spune-mi iar că nu vei pleca
Soarele va răsări,
Ne bucurăm ca doi copii
Iar eu știu că de azi sunt a ta

Antonia POV

-Antonia, ai auzit?

-Ce?

-Fiica noastră, Diana… este… Ai auzit ce a cântat?

-Da, iubitule, am auzit-o. E fericită, îndragostită, ca şi noi de altfel. De ce eşti atât de îngrijorat?

– “Iar eu stiu că de azi sunt a ta”.

Am început să râd, soţul meu este atât de preocupat, iar modul în care o imită pe Diana este chiar amuzant, foarte amuzant aş spune. M-am dus spre bucătărie pentru a pregăti micul dejun. Am luat toate ingredientele de care aveam nevoie şi am început să gătesc.

-Nu înţeleg ce ţi se pare atât de amuzant. – A spus făcând o grimaşă.

“Of, Doamne! E atât de frumos când e nervos.”

-Păi… eşti atât de amuzant când o imiţi pe Diana. Iartă-mă, dar nu m-am putut stăpâni.

-Iubito, mereu spui asta şi… până la urmă te voi crede.

-Nu ar trebui să te îndoieşti, chiar şi Alexe ţi-a zis acest lucru.

Prima noapte a trecut,
Nu vreau să pierd niciun minut
Ia-mă-n braţe să simt dragostea
Soarele a răsărit,
Ne bucurăm ca doi copii
Iar eu ştiu că de azi sunt a ta

-O auzi, Antonia?

-Iubitule, nu te înţeleg. Ce este aşa rău în ceea ce face? Doar cântă şi o face destul de bine.

-Ştiu, dar ascultă ce cântă! Ascultă cuvintele!

Era vizibil tulburat. Ce e aşa rău în ceea ce cântă? Versurile sunt frumoase şi i se potrivesc, doar e îndragostită şi fericită… Aşa făceam şi eu când eram de vârsta ei. Cântam, mă distram… acum fac cam acelaşi lucru, doar că puţin mai rar şi nu în văzul multor persoane.

-Iubitule, ce face ea acum fac cel puţin jumătate din locuitorii Terrei.

-Antonia, îţi jur că dacă acel băiat s-a atins de fetiţa mea şi dacă a rănit-o… îl învăţ eu minte!

-Aaa… Asta era? Iubitule, îţi faci mult prea multe griji şi în plus nu mai e o fetiţă, a crescut, are 17 ani, mai puţin şi îţi cere cheile de la maşina pe care i-am promis-o.

-Poate că a mai crescut, dar tot fetiţa mea rămâne şi nu vreau să o văd suferind. În plus…

-În plus nimic. O vezi că suferă? E fericită. Radiază de fericire. Şi ca să nu îţi mai faci griji, îţi spun că  Diana nu i s-a dăruit. – Teodor s-a liniştit în clipa în care a auzit acele cuvinte. –  Aşadar nu ai de ce să îţi faci griji…e doar o melodie.

-Ce bine.

-Iubitule, mi se pare mie sau tu eşti gelos?

-Eu?!

-Da, tu. Se pare că acest lucru este slăbiciunea ta, călcâiul lui Ahile.

-Familia mea este singura mea slăbiciune, ştii asta. Şi nu vreau să vă văd trişti, îmi doresc ca fiecare să radiaţi de fericire, să vă urmaţi visurile şi…

-Şi chiar asta facem – L-am întrerupt. – De când ai intrat în viaţa mea m-ai ajutat să îmi urmez visul, mi-ai fost alături mereu. Cu ajutorul tău am ceea ce am azi, mi-am împlinit visele. Am o carieră de succes şi cel mai important lucru: o familie unită, fericită. Am parte de aceste lucruri de când ai apărut în viaţa mea. În fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi te-a adus în cale, nu îmi pot imagina viaţa fără tine şi fără copiii noştrii.

-Antonia, te iubesc! Mi-ai dăruit doi copii minunaţi şi toată iubirea ta fără a-mi cere nimic în schimb. –Mi-a spus Teodor, apropiindu-se din ce în ce mai mult de  mine, până când buzele noastre s-au întâlnit şi a început să mă sărute, făcându-mă să îmi pierd şirul gândurilor.

-Buna dimineaţa şi vouă! –Ne-a salutat Diana, întrerupându-ne. – Ce-ar fi dacă aţi continua după ce eu plec la şcoală?

-Ia te uită ce zâmbitoare şi cât de bine-dispusă este fiica noastră.

-Da, mă întreb oare care este motivul de azi.

-Deci, Diana, ne spui şi nouă, cum era acea melodie? – Am întrebat-o suav, uitându-mă spre Teodor.

Bună dimineaţa, vă iubesc! Zi de zi vă îndrăgesc. Bună dimineaţa, vă şoptesc: cu fiecare zi tot mai mult vă iubesc!

Păpuşica noastră ştie să improvizeze, are voce… Sigur nu vrei să dai la actorie, Diana?

-Nu. Încă nu m-am decis la ce voi merge, dar am trei facultăţi în minte şi anume cea de jurnalism, cea de arhitectură şi cea de ştiinţe juridice.

-Nu mai vrei arta? Acum ceva timp vorbeai despre fotografie. Şi ai participat şi la un concurs de fotografii pe care l-ai câştigat. Mulţi ţi-au spus că ai talent la acest lucru.

-Ştiu, dar fotografia pentru mine va fi un hobby, ceva ce voi face în timpul liber, iar dacă voi merge la jurnalism voi putea fi şi fotograf în acelaşi timp, voi avea un plus.

-Oricum toate sunt nişte meserii frumoase, trebuie să mergi la cea care te atrage cel mai mult deoarece cea mai frumoasă meserie este cea care îţi place ţie. Aşa cum eu sunt avocat, mama ta design vestimentar şi aşa cum fratele tău urmează Academia. Tuturor ne place ceea ce facem şi nu regretăm meseriile pe care le-am ales.

-Şi orice ai alege, noi, te susţinem.

-Ştiu. Am cei mai buni părinţi din lume! –A spus Diana şi a venit spre noi să ne îmbrăţişeze.

Diana, Diana. Pe zi ce trece tot mai mândră mă face să mă simt, la fel şi Alexe, care mai are puţin şi termină studiile, deşi a început deja să profeseze. Ambii mă fac mândră, fericită. Mă bucur enorm de mult că au nişte idealuri, că îşi urmează visurile. Pentru mine şi pentru soţul meu ei sunt copiii perfecţi şi pentru ei am face orice, tot ce ne stă în putinţă. Mereu vom fi alături de ei şi îi vom ajuta, atât cât vom putea, să îşi împlinească visurile. Am doi copii inteligenţi şi foarte ambiţioşi, sunt sigură că vor lupta în continuare pentru visurile lor.

-Mamă, mi-e o foame! Ce ai făcut de mâncare?

-Omletă a la Antonia. Vrei?

-Binenţeles, nu aş putea să refuz aşa ceva vreodată.

-Iubitule, vrei şi tu?

-Mai întrebi?

-Bine, am înţeles, aşezaţi-vă la masă. Într-o clipă voi aduce mâncarea.

Zicând asta m-am îndreptat spre bucătărie, am luat omleta şi am pus-o pe masă pentru a se sevi fiecare.

-Hmm…ce bine miroase! Tată fac pariu cu tine că e mai delicioasă ca niciodată.

-Bine. Eu pariez că ai dreptate.

-Gata cu pariurile – Am spus chicotind. – Dacă vă mai lungiţi mult cu ele vom întârzia. Poftă bună!

-Poftă bună!

Fiecare am început să mâncăm în linişte, facând mici glume şi vorbind despre ziua care tocmai a început.

TIT-TIIIT

-Asta cu siguranţă e pentru tine, draga mea.

-Îhî. – A spus înghiţind omleta. – Săru’ mână de masă! A fost delicios!

-Mă bucur că ţi-a plăcut.

-Am plecat, mă aşteaptă Andrei. Servici uşor!

-Mulţumim! Succes la şcoală!

-Mersi!

Spunând asta s-a ridicat de la masă, şi-a luat ghiozdanul, geaca şi a ieşit afară zâmbind.

DianaPOV

Aproape doi ani…”Doi ani” ce frumos sună! Doi ani plini de dragoste, de cuvinte tandre, de priviri gingaşe, pline de iubire… Doi ani minunaţi. Aproape că sunt cea mai fericită fată din această lume, mai trebuie doar să împlinesc 18 ani, să am carnetul şi cheile de la maşinuţă în mână şi mai ales să îmi ţin ziua de naştere pentru că îmi voi revedea fratele după atât de mult timp. Nu l-am mai văzut de trei ani şi îmi este atât de dor de el, deşi vorbesc aproape în fiecare zi cu el nu e tot una prezenţa lui cu o convorbire la telefon. Îi simt foarte mult lipsa, mi-e dor de micile tachinări, de îmbrăţişarea lui de frate, de micile certuri, mi-e dor de tot ce e legat de el… Dar mai puţin şi îl voi revedea, mai puţin…

-Diana, iubito! – Vocea lui Andrei m-a scos din gândurile mele.

-Neaţa!

-Doar neaţa? – A spus făcând o grimaşă în timp ce intram în maşină.

-Păi … – Nu am apucat să zic ce aveam de spus deoarece s-a aplecat spre mine şi şi-a presat buzele peste ale mele, învăluindu-mă cu mirosul său, făcându-mă să uit de tot ce mă înconjoară,  parcă am fi doar noi doi. Limbile noastre au propriul lor ritm, mai bine zis ritmul nostru, deşi simt că am nevoie de aer nu mă pot despărţi de buzele lui, de aroma sa.

-Păi? – A întrebat după ce s-a îndepărtat de buzele mele, făcându-ma să oftez.

-Păi nu e frumos să întrerupti o persoană…

-Să o întrerupt de la ce? – A spus în timp ce se apropia încet de mine, ştiind că nu-l voi refuza, dar am făcut-o, totuşi suntem în faţa casei mele.

-Andrei, mai bine porneşti maşina, altfel vom întârzia  la şcoală.

-Ai dreptate. Dar vroiam să îmi dai „Bună dimineaţa” pentru a doua oară, se pare că va trebui să mai aştept. – A zis în timp ce pornea maşina.

-Dacă m-ai întrerupt, asta e. – Am chicotit în timp ce mă uitam în ochii săi verzi, la parul său  şaten şi din nou la ochii săi… acei ochi care sunt atât de frumoşi, acei ochi a căror nuanţă de verde o ador.

Am cel mai frumos iubit, cel mai tandru, cel mai drăgăstos şi pe deasupra şi foarte răbdător. Nu este ca majoritatea băieţilor şi acest lucru contează foarte mult pentru mine. El e diferit şi mă bucur enorm de mult că face parte din viaţa mea, că e lângă mine. El este una din persoanele de care nu m-aş putea despărţi.

-Iubito, am ajuns! La ce te-ai gândit pe tot drumul? Nu ai mai spus nimic de când am plecat din faţa casei tale. S-a întâmplat ceva?

-Doar mă gândeam… Azi va fi o zi luuungă. Nu ştiu cum voi rezista.

-Doar orele vor fi lungi ca de fiecare dată, iar restul va trece foarte repede, nici nu îţi vei da seama. Sunt aici pentru a-ţi ţine companie. – A spus în timp ce îmi făcea cu ochiul.

-Dar nu avem ore împreună şi nu ştiu cum voi trece peste orele profesorului Dabor. Mereu mă plictisesc la orele lui şi azi mai am şi două ore cu el, un adevărat coşmar, trebuia să îmi aduc perna, ba nu patul.

-Ne întoarcem după pat? – M-a întrebat Andrei printre chicote.

-Data viitoare iei o maşină mai mare ca să pun şi patul cu mine.

-Dia, dar profesorul nu va mai preda din cauza sforăitului tău. – Un zâmbet mare s-a schiţat pe chipul său, imediat mi-am dat seama că are chef de glume şi am decis să îi urmez jocul.

-Ce?! Eu sforăi? Eu dorm ca un îngeraş.

-Nu cred până nu văd.

-Bine. Pariu pe 10$ că dorm ca un îngeraş.

-Pariu pe 20$ că nu dormi deloc atunci când eşti cu mine.

-Eu nu aş fi atât de sigură. Cred că voi dormi mai ceva ca un îngeraş. – Am scos limba la el ca un copil de doi ani.

-Mai bine zis ca un copilaş. Ador copilaşii care scot limba la cei mai mari când sunt contrazişi.

-Ha! Ha! Ha! – Am spus eu făcând pe supărata.

Andrei s-a apropiat de mine, mi-a mângâiat obrazul, apoi buzele şi, într-un sfârşit, şi-a pus buzele sale peste ale mele, aşteptând permisiunea mea care a venit neîntârziat. Am deschis încet gura şi am început să îi mângâi buzele, apoi limba mea s-a întâlnit cu a lui şi sărutul devenea tot mai pasional cu fiecare secundă care trecea. Simţeam cum lipsa de aer era din ce în ce mai mare, dar nu vroiam să mă opresc acum, nu acum… E rândul meu să dau “Bună dimineaţa” şi trebuie să fie un salut bun deoarece trebuie să compensez timpul în care nu îl voi vedea. Plămânii, din nou, îşi făceau simţită prezenţa şi ştiam că trebuie să mă opresc, deşi nu vroiam. Uşor, m-am despărţit de buzele sale şi m-am uitat în ochii săi profunzi şi strălucitori.

-Te iubesc! – A şoptit.

Şi eu te iubesc!

Andrei a coborât din maşină, iar peste câteva clipe mi-a deschis portiera zâmbind.

-Cred că e timpul să intrăm, domnişoară Reeves. – A spus oferindu-mi braţul său.

I-am luat braţul şi am coborât din maşina. Când m-am uitat în jur am observat că parcarea este plină şi ca elevii merg spre interiorul liceului, se pare că toţi vor să scape de această dimineaţă rece.

-Ce grăbiţi suntem! – A spus o voce veselă şi mult prea cunoscută în spatele nostru.

-Neaţa, Beatrice! –Am spus eu şi Andrei la unison.

-Neaţa!

-Pregătită de superbele” ore cu Dabor, profesorul tău preferat?

-Glumeşti?! Am nevoie de vreo trei cafele după orele lui. Oare unde am pus perna? Atât de mult îl ador încât abia aştept să iasă la pensie.

Toţi am început să râdem.

-Terminăm noi liceul şi va mai preda încă vreo 3 ani.

-Ai spus-o de parcă ar fi trei luni, eu deja îi compătimesc pe cei care vor intra în această toamnă la acest liceu şi mai ales pe cei care vor face ore cu el, dacă credeau că profesorii din acest liceu sunt foarte buni şi ştiu să atragă atenţia elevilor se înşală amarnic. – A afirmat Beatrice chicotind în timp ce intram în clădire. – E timpul să mergem în clasă, Dia. S-a sunat deja.

Am încuviinţat, apoi m-am întors spre iubitul meu pentru a-mi lua la revedere.

-Pe curând, iubito! – A zis după ce s-a îndepărtat de mine. – Pa, Beatrice!

-Pa!

M-am întors, o clipă, pentru a-l vedea şi exact în acel moment a trecut cineva pe lângă el, atingându-l… o fată care are cam 1.70 înălţime, un păr foarte frumos şi foarte îngrijit, şaten şi lung, mă întreb cât timp i-a luat să îşi întindă părul cu placa?!  Este îmbrăcată cu o pereche de jeanşi şi o bluză albă, care îi pun formele în valoare…

– Neaţa fetelor!

– Neaţa, Bianca!

– Am ceva pe faţa?

– Ce?

-Am ceva pe faţa, pe haine sau în păr? Am greşit cu ceva?

– Nu, nu ai nimic. Şi dacă greşeai cu ceva în materie de modă, Beatrice ţi-ar fi atras imediat atenţia. Dar de ce întrebi?

-Păi te uitai aşa fix la mine. Cred că dacă privirea ar putea să ardă obiectul care se află în focalul său, acum, eu aş fi doar scrum.

– Am vedere cu raze X, aşadar ai grijă! – Am spus pe un ton ameninţător.

-Cineva s-a uitat prea mult la desene animate.

-Vrei să le încerc pe tine?

-Numai încet, fetiţo-powerpuff. Mai bine ne-am grăbi.

-Cineva e nerăbdătoare… şi tocmai la această materie.

Bianca ne-a luat pe amândouă de mână şi ne-a tras după ea pe scări.

-Chiar nu am chef de o critică de-a lui, o dată ce a început nu mai termină. Uneori, parcă e o moară stricată şi cât se mai repetă pe el însuşi. – A zis Bianca rotindu-şi ochii.

În clipa în care am ajuns în clasă toate practic am încremenit. Proful deja era în clasă, cu un zâmbet pe chip… Stai puţin zâmbet? E bine dispus cumva? Doamne, sper că nu începe cu amintirile lui de când era elev. Te rog, Doamne, nu!

-Bună dimineaţa ! – Am spus toate la unison.

-Scuzaţi-mă că am venit înaintea dumneavoastră!

Începe, cel puţin nu vom scrie şi eu care credeam că e bine dispus, am oftat uşor. Ne-am rotit ochii şi ne-am îndreptat spre locurile noastre, după ce mi-am pus ghiozdanul în bancă, mi-am scos caietul şi pixul.

-Cineva doreşte să scriem! Copii, scoateţi caietele şi sculele de scris.– A spus proful cu un zâmbet pe faţă.

-Domn profesor şi cum mai era pe vremea dumneavoastră la şcoală? Şi…start!

-Când eu eram elev…

Nu ştiam dacă ar trebui să fiu fericită că nu scriem sau dacă ar fi trebuit să îl las să dicteze.

După aproximativ jumătate de oră am început să simt cum pleoapele mi se inchid, cum somnul mă cuprinde, cum mă trage în lumea lui. Dacă Beatrice nu m-ar fi înghiontat, cu siguranţă, acum aş fi fost în lumea viselor.

-Ce-i, Beatrice?

-Uită-te la Bianca. – Mi-a spus în şoaptă.

Când m-am întors spre ea am văzut-o cum se aranja.

-Dacă nu este vorba despre un băiat, să nu îmi mai spui pe nume.

-Nici mie. – A şoptit Beatrice.

-Aveam un profesor care la teste se urca cu scaunul pe catedră. Spunea că noi nu îl copiem pe el şi numai de-al dracu nu învăţam şi îl copiam.

Toată clasa a început să râdă.

-Ăla da profesor! Stătea ca un vultur să îşi prindă prada?

La această întrebare pusă de Robert toţi am început să râdem şi mai puternic. Până şi proful era tot un zâmbet.

-Păcat că nu şi-a lua niciodată zborul! – A spus proful.

În clipa în care am auzit soneria toţi am ieşit din clasă. În sfârşit s-a terminat ora, mai trebuie să îl suport o oră.

-Hey, pământul către Dia! –Mi-a spus Beatrice arătând spre Bianca. –La ce te gândeai?

-Mă gândeam că cineva, nu dau nume, s-a îmbrăcat astăzi mai special şi s-a aranjat mult mai mult decât de obicei. – Am spus în timp ce îmi îndreptam privirea spre Bianca.

-Eu?!

-Nu, Bianca! Cine altcineva?

-M-am aranjat ca de obicei, nu ştiu la ce te referi.

-Bianca, te cunoaştem foarte bine şi nu ne poţi ascunde nimic. – A spus Beatrice schiţând un zâmbet puţin răutăcios.

-Dar nu vă ascund nimic. – În clipa în care a grăit acele cinci cuvinte, eu şi Beatrice ne-am uitat la ea cu acea privire de spune-tot-cu-noi-nu-ţine, iar apoi am ridicat din sprâncene. –Bine, bine. Poate că m-am pregătit puţin şi poate că am şi un motiv anume pentru care am făcut-o.

-Cu siguranţă ai unul şi binenţeles că toate aceste lucruri au legătură cu o persoană de sex masculin.

-De ce ar avea legătură cu o persoană de sex masculin?

-Fiindcă în clipa în care ţi-am dăruit această bluziţă albă ai spui că nu o vei purta niciodată deoarece îţi pune prea mult formele în valoare. Ca să te citez pe tine : “Mi le face prea mari”. Şi m-ai şi criticat pentru că am ales aşa ceva pentru tine. Dar până la urmă tot mie îmi dai dreptate, nu-i aşa? Acum bluza e perfectă.

-Ok, Beatrice. Se pare că bluza m-a dat de gol.

-Mereu te dai cu ceva de gol. –Bianca a ridicat o sprânceană. – Bine, aproape de fiecare dată. Dar nu mai ocoli subiectul, doar suntem prietenele tale. Spune-ne tot!

-Păi este vorba despre Paul.

-Cine? –Am întrebat-o.

-P-A-U-L. Paul.

– Ai idee câţi baieţi cu prenumele de Paul există în acest liceu?

-Nu, nu i-am numărat. Numele de familie e Jackson.

-Paul Jackson…– Am spus gânditoare- Nu îmi sună deloc cunoscut. Sigur e din acest liceu ?

-Paul Jackson, spui? Acel băiat cu ochi albaştrii? – Cât de entuziasmată pare Beatrice.

-Stai să ghicesc, e blond!

-Nu, nu e blond. Nu îmi plac blonzii.

-Hei! Ai ceva cu părul meu? Sunt blondăăăăă!!!! – A sărit repede Beatrice.

-Beatrice, vorbesc de băieţi, nu de fete. Pe tine te prinde foarte bine blondul şi şatenul, de asemenea. Mă întreb de ce te-ai vopsit.

-Aveam nevoie de o schimbare.

-O dată la cel puţin trei luni ai nevoie de o schimbare. – Am spus printre chicote. – Când te mai vopseşti? Apropo, când te faci roşcată?

-No way!!! Ador noua culoare a părului şi nu am de gând să o schimb. Cui nu îi place să nu se uite la el. – A spus pe un ton serios, dar avea un mic zâmbet pe buze.

-Aşa e! Frumoasă atitudine! Şi acum să revenim la acel băiat. Nu este neamţ, asta e clar deoarece are doar ochi albaştrii şi nu e  blond…

-E şaten. – M-a întrerupt Bianca. – Iar ochii lui sunt absolut superbi. Este latino-american, părinţii lui au locuit în Buenos Aires, acolo s-a şi născut. Tatăl său se ocupă de afaceri, management, iar mama lui este avocată.

-Mă întreb dacă nu s-au cunoscut în timpul unui proces. – A spus Beatrice gânditoare.

-Nu… adică nu cred. Fraţi, surori nu are. E singur la părinţi.

-Bun, dar de unde ştii atâtea despre el? Are vreun cont pe Facebook, MySpace, Twitter sau ce site-uri de acest gen mai exista. – Am spus dându-mi ochii peste cap. – A povestit pe acele site-uri despre el. Şi mai ales eu de ce nu ştiu nimic despre el? Habar nu aveam că vom avea un nou elev în liceu, dar mai ales să ştiu şi cine e, unde s-a născut şi restul.

-Binenţeles că nu ştiai aceste lucruri, de când eşti îndrăgostită nu te mai interesează  ce se întâmplă în jurul tău. Parcă ai fi doar tu şi Andrei.

– Mai bine zis nu mă interesează alţi băieţi de când sunt cu Andrei şi la urma urmelor acest lucru este şi normal. O să vă aud eu când veţi avea…

-Fetelor, vă rog să mă scuzaţi că vă întrerup. – Când mi-am ridicat privirea, pentru a-l vedea pe cel care vorbeşte atât de frumos, am zărit un bărbat bine-făcut, îmbrăcat cu o pereche de blugi şi cu un tricou albastru.  Este şaten şi ochii săi au o nuanţă de albastru foarte frumoasă. – Nu ştiţi cumva unde se ţine ora de teatru? Scuzaţi-mă, din nou, am uitat să mă prezint. Mă numesc Paul Jackson şi sunt noul elev al liceului şi, după cum aţi observat, m-am cam rătăcit. Îmi spuneţi, vă rog, unde se ţin orele de teatru? Aşadar el e. Nu e urât deloc, Bianca are gusturi bune.

-Sigur. – A spus Bianca repede, aşa cum mă aşteptam. – Permite-ne întâi să ne prezentăm. Eu mă numesc Bianca, Bianca Rosetti, iar ele sunt prietenele mele Beatrice Damian şi Diana Reeves.

-Mă bucur să vă cunosc!

-Şi noi. – Am spus toate la unison.

-Te conduc eu spre sala de teatru deoarece şi eu mă duc acolo, iar dacă doreşti îţi prezint şi liceul.

-Sigur, mulţumesc! Mă bucur că voi fi cu o persoană pe care o cunosc parţial, vom avea timp azi să ne cunoaştem. Am impresia că în sfârşit voi scăpa de privirile tuturor pentru că fata drăguţă care mă va însoţi le va capta atenţia.

-Mulţumesc de compliment! Te credem, toate am trecut prin asta mai mult sau mai puţin şi de aceea îţi spun că va mai dura ceva timp până când vor înceta să se mai holbeze la tine, deocamdată va trebui să te obişnuieşti.

-O să ţin cont de ceea ce mi-ai spus. Mergem la ore? Nu vreau să par un tocilar sau mai ştiu eu ce, dar e prima mea zi aici şi nu aş vrea să o încep cu stângul.

-Sinceră să fiu, nu prea ai avea cum să pari un tocilar. Oricum şi eu cred că ar fi timpul să mergem la ore. Ne vedem în pauza de masă! Baftă! – Le-a spus Beatrice.

După ce au încuviinţat s-au îndreptat spre clasa de teatru, iar eu şi Beatrice am oftat scurt şi ne-am îndreptat spre superba oră de economie…

-Le stă bine împreună. Chiar ar forma o pereche drăguţă, nu crezi?

-Mi-ai luat vorba din gură. Şi nu cred că mai trece mult timp până când vor fi ceva mai mult decât amici.

-Aşa e. Apropo se pare că acum am ajuns la timp. – A spus Beatrice în timp ce intram în clasă.

-Mda. Sper că va trece repede ora.

-Şi eu, abia aştept să vină pauza de masă ca să ne spună Bianca cum a fost la oră. Sigur îl va caracteriza în totalitate. Sunt invidioasă pe ea, în sensul bun, pentru faptul că poate caracteriza  o persoană după ce schimbă câteva cuvinte cu persoana respectivă… şi cum, în majoritatea cazurilor, nu se înşală. Şi eu aş vrea să pot face acest lucru cu atât de multă precizie.

-Şi eu, dar asta e. Va fi un bun psiholog, unul foarte bun.

În momentul în care Beatrice a deschis gura să spună ceva proful a intrat în clasă cu aceeaşi buna-dispoziţie şi nu a mai spus nimic, iar eu m-am aşezat pe scaun,  într-o poziţie comodă şi am încercat să nu adorm.

Andrei POV

– În 1965 se desfăşoară Congresul Partidului Muncitoresc Român şi este adoptată noua Constituţie, prin care  România devenea Republică Socialistă. În anul 1967 Nicolae Ceauşescu este ales preşedinte al Consiliului de Stat. Perioada  1965-1971 s-a caracterizat prin: relativa  îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale populaţiei; atenuarea  politicii represive a Securităţii, eliberarea şi reabilitarea unora dintre deţinuţii politici; creşterea  popularităţii regimului; apropierea  de statele occidentale, reluarea legăturilor politice, economice, culturale cu  acestea; distanţarea  faţă de …

De parcă acum mai contează ce însemna acea perioadă, de cine se distanţa România sau nu.

11:28… minunat, greu mai trece ora! De ce atunci când vreau ca timpul să treacă mai greu trece foarte repede şi viceversa? Oare timpul conspiră împotriva mea? Einstein a demonstrat că timpul care se scurge pentru un corp aflat în mişcare este mai scurt decât timpul scurs pentru un corp aflat în repaus, chiar aşa o fi? Binenţeles nu l-aş putea contesta, a fost un geniu.

Gândurile mi-au fost întrerupte de vibratul scurt al telefonului. Mesaj nou…să vedem, am fost plăcut suprinscând am citit numele persoanei care mi l-a trimis.

„Tipica zi de vineri, la fel de plictisitoare [8-|] …Greu mai e fără tine [:-<]! Eşti ca un drog, ştiai? A fost de ajuns „o singură dată” pentru a deveni dependentă de tine. Nu mai pot să aştept momentul în care te voi revedea, vreau ca timpul să treacă mai repede.”

„Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina şi să călătorim prin intermediul acesteia?”

„Micul-marele meu Einstein. Foarte uşor, dacă am putea controla şi călători prin intermediul luminii acum ai fi foooarte aproape de mine, în acest moment te-aş fi atins, simţit [8->].”

„Nu sună deloc rău [:>]. Chiar şi eu abia aştept să te văd. Mor de nerăbdare să te ating, să te simt.”

„I’m addicted to you, call me! Kisses [:*:*:*:*:*]

Un zâmbet s-a schiţat pe chipul meu. Se pare că am planuri în această seară, nişte planuri foaaarte bune, şi voi avea grijă să nu se interfereze cu altele, altfel eu nu mă numesc Andrei Leinas.

-Ora viitoare vă ascult pe toţi! La revedere, clasă!

M-am uitat în jur, apoi la ceas 11:50. Minunat! Ora prânzului a sosit, de când o aşteptam.

Diana POV

Clopoţelul a sunat indicând ora mult aşteptată, ora prânzului. De îndată ce l-am auzit am început să îmi strâng lucrurile şi să mă îndrept spre cantină.

Se vede că se apropie weekend-ul. Toată lumea e entuziasmată, toţi zâmbesc, se grăbesc şi îşi fac planuri pentru zilele care sunt foarte aproape.

Când am intrat în cantină am început să le caut pe fete cu privirea, dar nu am văzut-o decât pe Bianca care stătea la masă împreună cu Paul, amândoi aveau tăvile cu mâncare în faţă. De asemenea am văzut şi negreşita coadă la care va trebui să stau şi să aştept, urăsc acest lucru, dar nu am ce face. Resemnată am luat o tavă şi m-am aşezat în rând cu ceilalţi.

-Hmm… ai ajuns înaintea mea. – Mi-a şoptit Andrei la ureche în timp ce îşi punea mâinile pe talia mea.

-Azi am fost mai rapidă decât tine. – Am spus, iar el m-a sărutat suav pe gât.

-Meriţi un premiu, unul mare, dar nu ţi-l pot da aici. – A şoptit din ce în ce mai suav.

-Dar unde mi-l poţi da? – L-am întrebat întorcându-mă cu faţa la el. Când m-am uitat în ochii lui am observat că îi străluceau.

-Într-un loc unde nu e atâta lume, de preferat deloc. – A spus în timp ce se apleca spre mine.

-Porumbeilor, mai încet! – Ne-a atras atenţia Beatrice. – Nu vă pierdeţi capul, e mult prea multă lume şi nu cred că vă doriţi să fiţi exmatriculaţi, mai ales tu Andrei, care mai ai doar câteva luni de şcoală. Nu e frumos să pierdeţi timpul.

-Cine a spus că pierdem timpul? Mie nu mi se pare o pierdere de timp. Avem numai o viaţă şi în plus e scurtă, aşadar profităm de ea.

-Da, ai dreptate. – A spus Beatrice după ce s-a uitat la mine. Acel schimb de priviri între mine şi ea m-a pus pe gânduri, ceva pare schimbat la ea, dar ce? Nu mai are acea privire pe care a avut-o în această dimineaţă, parcă s-a schimbat brusc.

-Daţi-mi un hamburger şi un pepsi. Voi ce vreţi fetelor? – Ne-a întrebat Andrei.

-Eu vreau o apă plată şi o salată.

-Aceleaşi lucruri ca şi Beatrice. – Am spus când iubitul meu a ridicat sprâncenele.

-Puteţi merge la masă, vi le aduc eu.

-Sigur nu vrei să te ajut să le aduci?

-Nu, mă descurc şi singur, doar sunt băiat mare. – A spus schiţând un zâmbet.

-Bine. – L-am pupat în colţul gurii, apoi m-am îndreptat, împreună cu Beatrice, spre masă.

-Hei, eşti ok?

-De ce nu aş fi?

-Nu ştiu. Pari diferită, s-a întâmplat ceva?

– Nu, nu s-a întâmplat nimic. Sunt doar obosită.

-Ok. Atunci nu cred că te voi mai întreba ce vroiam să te întreb, nu aş vrea să faci o cădere de calciu, mai ales pentru că peste două săptămâni trebuie să fii prezentă la una din cele mai importante zile din viaţa mea.

-Haide spune, nu o lua mot-a-mot. Ştii bine că bateriile mele se încarcă repede. Am nevoie doar de puţină odihnă şi sunt ca nouă.

-Bine. Vroiam să te rog să mă ajuţi cu organizarea petrecerii de ziua mea. – Brusc chipul i s-a luminat, iar privirea de azi-dimineaţa a revenit. – Vreau să fie ceva special şi tu mă cunoşti foarte bine, ştii ce îmi place şi ce nu…Aşadar, aş dori ca tu să fii organizatoarea. Accepţi?

-Mă mai întrebi? Binenţeles că vreau. – A spus fericită. – Crede-mă, toţi vor vorbi despre petrecere pe care ai dat-o de ziua ta.

-Ştiam că mă pot baza pe tine. Mersi! – Am spus în timp ce o îmbrăţişam.

-Ştii bine că mereu te vei putea baza pe mine.

-Şi pe mine de asemenea, deşi nu ştiu despre ce e vorba. Dar dacă mă iau după strălucirea din ochii lui Beatrice cred că ştiu despre ce vorbeaţi. Are legătură cu evenimentul de peste două săptămâni, nu-i aşa?

-Aşa e. – A spus Beatrice în timp ce ne aşezam la masă.– Va fi minunat, de neuitat! – Cred că mai are puţin şi începe să ţopăie, mai bine schimb subiectul.

-Şi cum e la noua şcoală? Îţi place? – L-am întrebat pe Paul.

-E frumos. Îmi place. Încet, încet persoanele din acest liceu nu se mai holbează atât de mult la mine, mai ales de când sunt însoţit de Bianca. Apropo, vă mulţumesc că m-aţi invitat să stau la masă cu voi.

-Nu ai pentru ce! Presupunem că te simţi mai bine dacă stai la masă cu nişte persoane pe care le cunoşti cât de cât. – I-a răspuns Bianca. – Fetelor, dar voi nu mâncaţi?

-Ba da, acum vine Andrei cu mâncarea. – Am spus când l-am văzut pe Andrei venind.

-Scuzaţi întârzierea, domnişoarelor! Tu eşti elevul cel nou, nu?

-Da. Paul Jackson, noul elev al liceului.

-Şi noul atacant, felicitări! Ne bucurăm că vei face parte din echipa liceului. Eu sunt Andrei Leinas.

-Încântat!

-Şi eu. – A spus Andrei după ce s-a aşezat langă mine. – Cum aţi reuşit să supravieţuiţi?

-Păi, eu una, m-am gândit că sunt persoane care vor să mai trăiesc.

-Cum aş fi eu de exemplu. – A spus Andrei, sărutându-mă.

-Despre ce vorbiţi, doar orele nu sunt chiar atât de rele. – A zis Paul.

-Nu, ai puţină dreptate, majoritatea orelor nu sunt rele, dar cele cu Dabor sunt îngrozitoare, terifiant de plictisitoare.

-Nu au cum să fie terifiant de plictisitoare, Beatrice.

-Ba da au, crede-mă! – A zis Bianca. – Numai la orele lui te plictiseşti de moarte, iar dacă faci parte din persoanele care adorm reped tragi un pui de somn. Asta când nu e prost-dispus şi nu îi cu ochii pe tine  pentru că ai întârziat sau pentru că ai vorbit cu X sau Y sau pentru că l-ai mai deranjat cu nu mai ştiu eu ce… fiindcă atunci când îl prinzi în stările lui de before-retirement –Toţi am început să chicotim. – îţi ţine o predică care ar fi cât un drum de aici până în Australia, dacă nu până pe Pluto.

-Nu cred. Pe bune, am mai auzit şi am avut parte de profesori plictisitori, dar acesta pare cel mai cel.  Până nu văd cu ochii mei nu cred.

-Faci economie, nu?

-Da.

-Atunci o să vezi şi o să ne spui că am avut dreptate.

-Şi câteva sfaturi: la orele lui ai putea să îţi aduci o pernă şi să încerci să nu întârzi pentru că nu ştii niciodată în ce toane îl prinzi.

-Mersi de sfaturi, Diana!

-Nu ai pentru ce! – Am spus în timp ce Andrei se apropia de mine, după ce m-a sărutat s-a îndreptat spre urechea mea şi mi-a şoptit pe un ton seducător:

-Să ştii că pariul de azi-dimineaţă rămâne în picioare. Cum am mai spus, pun pariu pe 20$ că nu dormi deloc atunci când eşti cu mine.

-Iar eu continui să afirm cred că voi dormi mai ceva ca un îngeraş. – I-am şoptit şi l-am muşcat uşor de ureche după ce mi-am întors chipul pentru ca cei de la masă să nu poată citi pe buzele mele ce urma să îi spun şi să fac.

-Niciodată nu mă voi sătura de micile tale jocuri. – A spus încântat, iar apoi mi-a luat chipul între mâinile sale şi m-a sărutat puternic.

-Aici e cantina, nu dormitorul tău Diana şi, binenţeles, nici al lui! – A zis Bianca. Când mi-am întors chipul şi m-am uitat la ea am observat cum privirea ei s-a schimbat brusc; zâmbea, dar zâmbetul nu i se reflecta şi în ochi.

Jur că nu înţeleg… Sigur nu e din cauza oboselii ca la Beatrice, iar dacă am reuşit să observ acest lucru pe chipul său care este de necitit înseamnă foarte mult.

În timp ce Andrei mă mângâia pe spate, privirea Biancăi devenea ciudată, ochii săi… în ei puteam să văd mai multe lucruri. De la sentimentul de apreciere şi de afecţiune la cel de repugnare. Zâmbea, dar în ochi nu i se reflecta zâmbetul, ci doar un sentiment de repulsie, de o repulsie pură.

Anunțuri

Responses

  1. Sooperb
    Nu imi vine sa cred cat de bine poti scrie :P:*
    Esti talentata:*
    Sa vine nextul repede
    Ca nu mai am rabdare:P:*
    >:D<
    Diana este personajul meu preferat;)

    • Thanks [>:D<]

      Ma bucur sa aud aceste lucruri :*:*:*:*

      Continuarea va veni in curand, duminica cel tarziu sper sa o termin 😀

      Pupici :*:*:*

  2. wow:X:X
    chiar imi place:X:X
    dar sunt cam curioasa…cine era langa el?haide mah…vreau si eu sa stiu…:X
    ah…si cred k sunt prima la comm:X\:D/

    • Persoana care a trecut pe langa el si l-a mangait este…. Mai bine afli cand iti voi pune continuare ;):*:*:*

  3. Vaaai :X:X:X:X
    il iubesc,vreau urmatorul :X

  4. minunat . eram sigura ka te vei descurca.. abia ajtept next :X

    • Ma bucur sa aud asta >:D<

  5. e uimitor! sunt foarte curioasă acum! sper să postezi următoarea parte repede.

    • >:D<

      Incerc 😉

  6. Este frumos. Mie una imi place. Astept urmatoarea parte. :-ss
    Bafta si la scoala, si la scris. ^_^

    • Ma bucur ca iti place >:D<

      Mersi :*:*

      Succes si tie la scoala!

  7. E un inceput ff buna 😉 Ma bucur ca ai inceput sa si scrii , pe langa tradus :):):):):)
    Chiar ai talent ;);) Si nu o zic doar asa , ca sa ma aflu in traba ;););)
    Abia astept continuarea si mersi ca te-ai hotarat sa ne impartasesti ideile tale , care app: sunt superbe :X:X:X:*:*:*:*
    Pooop:*:*:*

    • Ma bucur…chiar ma bucur sa aud aceste lucruri >:D<

      Comentariile voastre cum am spus imi ridica moralul si ma ajuta sa scriu, chiar asa e…nu e o intrecere sa am nu stiu cate comentarii, sa o intrec pe X sau pe Y….Si toti cei care scriu si traduc stiu ff bine la ce ma refer 😉

      Iti multumesc pt cuvintele frumoase, pt aprecieri :*:*:*:*:*

  8. ff bun* … scz … mam grabit :)):))

  9. super:Xnext next next:X:X:Xscrii minunat…oare cine l-a atins???abia astept continuarea:*

    • Vei afla, in curand 😉

  10. nextul cand vine?
    curiozitatea omoara pisica
    adika pe mine:))=))

    • Cel tarziu duminica 😉

  11. un inceput foarte bun
    dar ma asteptam sa fie asa
    de abea astept sa stiu cine este acea sau acela care la atins
    spor in continuare

    • >:D<

      Mersi :*

  12. este duminicaaa:((:((:((unde e next-ul???:o3

    • In jur de ora 10 apare, am promis si ma voi tine de cuvant :*:*:*

  13. wow… Dede… e absolut superb… chiar nu credeam ca se intorc lucrurile in felul acesta….
    Excelent… astept capitolul 2…:*

    • Ma bucur ca iti place >:D<

  14. wow…..
    uite am ajuns sa citesc si partea a doua….
    daca cu prima m-ai facut curioasa,acum sunt suspicioasa….
    sper ca banuielile mele sa nu se adevereasca….
    adik Biancai sa-i placa de Andrei….
    stiu ca nu e imposibil….dar na,sper si eu….ar fi prea dur….
    nu am putut sa ma abtin si am mai citit odata partea 1….
    DD imi place mult primul capitol…….
    si stiu ca urmatoarele vor fi si mai bune…venind de la tine,nu ar putea fi altfel…
    pe mine m-ai facut sa ma simt ca fac parte dintre ei….ca si cum as fi stat cu ei la masa….
    si e mare lucru ca poti face asta…unii oameni chiar daca scriu nu te pot face sa simti ca faci parte….dar tu ai reusit….
    bafta la scoala…si de asemenea la urmatorul capitol…
    kisses&hugs

    • Wow …Nu credeam ca voi reusi vreodata sa scriu in asa fel incat sa va placa si sa va fac sa simtiti ca faceti parte din poveste 😀

      Si faptul ca ai mai citit inca o data partea intai ma bucura enorm :X…

      Cat despre suspiciunile tale…vei vedea in urmatorul capitol daca se vor adeveri sau nu 😀

      Mersi :*:*:*:* Succes si tie in ceea ce faci >:D<

      P.S: Esti o rea pt ca nu mai anuntat ca ai pus capitol 9 😛

  15. eu cred ca e ceva ciudat aici…privirile lor s-au schimbat imediat ce Paul a aparut, dar nu si a Dianei, care era indragostita….si inca ceva, daca am inteles eu bine, Bianca l-a atins pe Andrei si privirea ei in care era repulsie, cred ca e geloasa pe Diana…nush…next next next!!!:X

    • Ador sa citesc ipotezele voastre :X:X:X:X

      Vei afla in curand daca e geloasa sau nu pe Diana ;)…

  16. marfaaa:X:X bestial:X spune-mi, e legal sa ai un talent atat de mare? ar trebui sa fie interzis… esti aproape de perfectiune:X vei deveni foarte buna, avand in vedere ca esti la primul fic;) succes in continuare, si poate treci si pe la mine:Dkisses:X:X:X

    • WOW….mersi de apreciere :X:X….

      Chiar scriu atat de bine si de frumos?:D

      Chiar va place atat de mult?:D

      Poate ca suna prostesc dar nu imi vine sa cred ca va place atat de mult ceea ce scriu 😀

      Mersi, succes si tie in continuare :*:*:*:*:*

  17. draga mea DD, cam cate pagini are capitolul asta?
    E superb :X ma intreb de ce nu ai mai scris pana acum.. probabil acum te-a lovit inspiratia, insa crede-ma, te-a lovit bine :)) stii tu despre ce vorbesc.
    Imi place mult, sincer… e dragut, si e ceva.. foarte normal! :))
    Despre actiunea fanficului… Bianca mi s-a parut din prima clipa ciudata, si nush.. o tradatoare? poate gresesc, insa nu trebuie sa ai incredere in nimeni!!!
    si beatrice ma speriase cu oboseala, dar sa zicem ca a fost obosita.
    insa Bianca, hm… cred ca bluzita ei alba era pentru altcineva.
    mii de pupici :* si spor la scris.

    • Pai…in jur de 14 pagini cam asa :D…DC? ;))

      Nu am mai scris pana acum din mai multe motive…pana acum am preferat sa traduc, dar niste idei m-au lovit puternic, de asemenea si dorinta de a scrie…si uita-ma…acum scriu ;))

      Cum am mai spus ador sa citesc ipotezele voastre, modul in care interpretati totul :X:X:X:X Keep going :*

      Mersi, mersi >:D<

      Kises :*:*:*:*:*:*:*:*

  18. wow…e MINUNAT :X:X:X:X
    scrii asa frumos…te joc asa simplu cu cuvintele si redai o stare placuta:X
    mi-a placut sa vad ce familie draguta si unita are Diana:X
    cei doi indragostiti sunt adorabili:X:X:X
    poate ca aberez dar cumva Bianca e indragostita de Andrei? 😕
    altceva ce ar mai fi de zis ….felicitari :* sunt profund impresionata de talentul tau :X
    astept continuarea:X
    spor la scris:*

    • Multumesc pentru aprecieri… nu ai idee cat ma bucura parerile voastre, cat de mult imi ridica moralul intotdeauna :X

      Ma bucur ca iti place ce scriu >:D<…

      Cat despre Bianca…nu iti spun nimic :D, nu ma lasa gurita :))…vei afla in capitolul 2 😉

      Mersi, mersi :*:*:*::*:*:*

  19. si partea a II-a e frumoasa. Imi place povestea. 😀
    Abia astept sa vad continuarea, buna sau rea. ^_^
    Bafta la tot (sch, scris etc.) Este greu in perioada asta, sunt teze si multe note de luat. Eu mai am si examen PISA, de trecere pe a 9’a. 😦

    • Ma bucur sa aud aceste lucruri >:D<

      Mersi :*:*

      Ai dreptate asta e cea mai grea perioada, dar mai putin si trece 😉

      Succes si tie la scoala :*:*:*…Totul va trece, iar cand se va intampla asta nu iti va veni sa crezi ;))

      Pupici :*:*:*:*

  20. cumva bianca e misterioasa autoare a mesajului lui Andrei[care btw e un mare nesimtit sper ca macar prin ultimele capitole o sa-l pedepsesti klumea]?

    • Vei afla doar daca vei citi mai departe :D…nu vreau sa stric actiunea povestii 😀

  21. E foarte interesant:x
    Mi-a placut partea cu pariul la dormit:))
    Am o intrebare..sper ca nu te superi….cum ai pus melodia aceea in capitol?Fiindca eu sunt incepatoare la blogging:D
    Multumesc anticipat:x

    • Ma bucur ca iti place :*:*

      Nu ma supar, nu as avea de ce 😉

      Uite aici(click) gasesti un raspuns ;)…daca nu te descurci add idp_dd si o sa iti explic pe mess 😉

      Npc :*:*:*:*

  22. Ce simplu era:))
    Multumesc mult:xEsti o dulce:*

    • Nu ai pt ce si data viitoare :*:*


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: