Cap 4: Îndoieli

Diana POV

-Andrei… – Am inspirat profund. – M-ai înşelat vreodată?

Chipul i s-a crispat şi pentru câteva clipe mi-a ezitat privirea.

-Nu înţeleg de ce pui această întrebare.

-Pur şi simplu o pun, Andrei. Răspunde-mi! M-ai înşelat vreodată?

-Nu, nu te-am înşelat. Nu pot să cred că te îndoieşti de mine şi chiar nu înţeleg de ce mi-ai pus această întrebare. – După ce a răspuns mi-a luat chipul în mâinile sale şi s-a uitat fix în ochii mei. – Te iubesc, Diana!

Acele două cuvinte ieşeau atât de uşor de pe buzele sale. Mi-a spus „te iubesc” de foarte multe ori, dar acum aceste cuvinte au alt efect, acum sună diferit pe buzele sale.

-Diana, te iubesc! Să nu te îndoieşti niciodată de acest lucru. – Mi-a zis presând buzele sale peste ale mele şi ridicându-mă în braţe. Jos sau sus?

-Poftim?

-În care dormitor vrei să te duc? În cel de sus sau în cel de jos?

-Andrei… nu vreau să…

-Iubito, eşti obosită. Trebuie să te odihneşti. – Mi-a spus sărutându-mă suav în timp ce intram în camera care se orienta spre est.

S-a oprit pentru a dat cuvertura la o parte, apoi m-a pus în pat.

-Andrei, eu…

-Shhh… – M-a întrerupt punându-mi un deget pe buze. Nu  mai spune nimic, iubito, doar odihneste-te! – A spus în timp ce mă îmbrăţişa.

Cred că e mai bine aşa. Vom vorbi la dimineaţă, deşi nu prea mai avem ce vorbi despre acest subiect, am văzut sclipirea din ochii lui când mi-a spus că mă iubeşte. Azi e mai sincer, mai romantic, mai dulce si mai drăgăstos ca niciodată.

Sunt norocoasă că îl am lângă mine şi că e doar al meu.

-Te iubesc, Andrei!

-Şi eu te iubesc, iubito!


Peste o săptămână…

Nervoasă, supărată şi confuză…

Între ciocan şi nicovală…

După o ceartă a venit o altă ceartă.

Credeam că ne vom împăca, că vom şterge totul cu un burete. Dar nu, din rău în mai rău.

Am închis ochii în încercarea de a mă relaxa, de a adormi.

-Diana, ai de gând să mă ignori?

-Nu, nu fac asta. Şi dacă te referi la mesaj, permite-mi să îţi spun că nu ai dreptate. Nu regret ce am făcut.

-Te rog! Nici tu nu crezi ce spui!

-Serios?

-Da. Te-a rănit, nu-i aşa?

-Nu, Bianca. Nu m-a rănit. A fost extraordinar.

-Înainte sau după, Diana?

-Tot timpul.

-Diana, de ce mă minţi? Până acum nu ne-am minţit niciodată, mereu am spus adevărul. De ce nu spui adevărul? De ce nu îl accepţi?!

-Eu îţi spun adevărul, dacă tu nu mă crezi…

-Nu, nu te cred! Te cunosc prea bine, Diana. Nu mă poţi minţi fără să îmi dau seama. De ce nu te uiţi în ochii mei când vorbeşti cu mine? Priveşte-mă în ochi şi spune ce ai spus mai devreme, priveşte-mă Dia!

-Ce vrei să auzi Bianca?! Am spus uitându-mă în ochii ei. Că nu a  fost bine, că m-a rănit, că s-a purtat ca un bou?! Asta vrei să auzi? Ai greşit persoana, Andrei nu e cum crezi tu. Şi da, poate m-a rănit, dar şi-a cerut scuze, apoi…

-Totul se rezolvă cu nişte scuze?

-Nu. Dar mi-a demonstrat că mă iubeşte. Regretele erau vizibile în privirea sa. Chiar i-a părut rău că nu s-a putut controla. – Bianca a bufnit când am spus asta. Dacă înainte eram sigură că mă iubeşte, acum sunt şi mai sigură! Mai sigură ca niciodată.

-Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba!

-Vrei să spui că nu mă iubeşte?

-Diana dacă Andrei te-ar fi iubit cu adevărat nu te-ar fi rănit, s-ar fi controlat. Cel care iubeşte, nu răneşte! La tine asta înseamnă a fi iubită? Cum mai poţi să stai lângă el după ce te-a rănit? Cum de mai suporţi să te atingă, să te sărute, să te îmbrăţişeze? Cum, Diana?!

-Dacă nu s-a oprit când l-a rugat nu înseamnă că nu mă…

-Ce?! L-ai rugat şi nu s-a oprit?! – A sărit ca arsă de parcă ar fi primit o lovitură sub centură.

-Da, dar apoi…

-Mai contează ce a făcut apoi? Cât de oarbă poţi fi? De ce refuzi să vezi adevărul din faţa ta?

-Da, contează ce a făcut mai târziu. Nu ai idee cât de frumos s-a comportat după aceea cu mine.

-După aceea… După ce te-a făcut să suferi. Stai să ghicesc ce a făcut: a venit la tine, te-a întrebat cum te simţi, apoi şi-a cerut scuze de nenumărate ori, ţi-a spus că atunci când e cu tine îşi pierde controlul, că nu se va mai repeta, că îi pare rău, că nu a vrut, că nu poate trăi fără tine, iar în final ţi-a spus că te iubeşte şi s-a comportat cu tine mai frumos ca niciodată.

Am deschis gura şi am închis-o la loc, apoi am deschis-o din nou.

-Bianca, asta nu înseamnă că nu ţine la mine. Mi-a zis că mă iubeşte.

-Eu cred că la el „Te iubesc!” e un fel de „Bună ziua!”. O spune din obişnuinţă, asta cred. Nu o  spune cu sufletul.

-Ba o spune cu sufletul! Acele vorbe vin din suflet. El mă iubeşte, Bianca. Deşi nu crezi, mă iubeşte.

– Poate că ai puţină dreptate şi te iubeşte, poate. Dar dacă a fost în stare să te rănească nu te iubeşte îndeajuns. Nu te merită, Diana! Eşti mult prea mult pentru el… eşti mult prea bună pentru el. Nu ştie să aibă grijă de tine!

-Nu ai de unde să ştii asta!

-Se vede cu ochiul liber toate aceste lucruri. Felul în care te priveşte, modul în care se comportă… toate acestea spun mai multe decât crezi.

-Vezi doar ceea ce vrei tu să vezi! Degeaba continui să îţi spun că te înşeli în privinţa lui, o ţii tot pe partea ta. Nu întotdeauna ai dreptate! Şi l-am întrebat  dacă m-a înşelat vreodată.

-Serios? Şi ce ţi-a răspuns?

-Că nu m-a înşelat niciodată.

-Nu mă fă să râd! Nu te-a înşelat, doar se săruta cu alta. Stai, ştiu! Aia era o verişoară de a lui, nu?

-Încetează! Nu are de ce să mă înşele şi să mă mintă!

-Eu nu aş fi atât de sigură! Te-a înşelat şi poate încă te înşeală deoarece vrea mai mult, e un afemeiat.

-Încetează!

-Nu! Lasă-mă să termin. Sunt sigură că te-a minţit! Dacă îţi spunea adevărul te-ar fi pierdut, ştie asta. E un egoist, te vrea pentru el, vrea să fii în continuare a lui. Poate te consideră diferită, iar acum că ai fost a lui şi dacă e adevărat că şi-a pierdut controlul înseamnă că…

-Bianca, ai idee ce spui? – Am întrerupt-o. – Tu chiar ai idee ce spui? În primul rând mă răneşti deoarece mă faci să cred că sunt o proastă, iar în al doilea rând cred că se înţelege de la sine că nu vreau să mai vorbesc despre acea noapte.

-Dacă eu mă înşelam în privinţa lui, ar fi fost minunat, iar acum mi-ai fi zis „Ţi-am spus eu!”, dar nu o poţi face. Undeva, în adâncul tău ştii că am dreptate, dar refuzi să vezi adevărul.

-Prefer să plec, nu are rost să stau să te  mai ascult.

-De ce fugi de adevăr?

-Nu fug de nimic. Tu nu vrei să accepţi că te-ai înşelat în privinţa lui!

-Ce n-aş da să fie aşa Diana. Sper, în continuare, că nu vei fi prea dezamăgită şi rănită când vei deschide ochii şi vei vedea ce fel de persoană iubeşti. El nu te iubeşte cu adevărat, nu te merită!

Această discuţie mi s-a tipărit în minte. De fiecare dată când îmi amintesc ce mi-a spus acum câteva zile mă enervez. Mă face să aleg între ei doi, practic. Nu îl suportă sau/şi nu suportă să ne vadă împreună. La şcoală mă evită când sunt cu Andrei.

Nu mai vorbeşte cu mine de patru zile, mă evită. Nu ne-am certat aşa niciodată, niciodată. Dar mereu există o primă dată, iar aceasta este „prima dată”.

Trebuie să recunosc, nu îmi place deloc această situaţie. Sunt între ciocan şi nicovală.

Nu îmi place să fiu certată cu Bianca, dar ştiu că nu aş suporta o despărţire de Andrei. Nici nu vreau să îmi imaginez cum ar fi.

De ce trebuie să fie aşa? De ce acum când mai sunt doar câteva zile până la ziua mea? Ziua mea de naştere nu va fi la fel fără Bianca. La fiecare petrecere pe care am dat-o a fost prezentă.

Gândurile mi-au fost întrerupte de un ciocănit la uşă.

-Oricine ai fi pleacă!Am spus stând, în continuare, cu ochii închişi.

Credeam că persoana de la uşa va pleca, dar nu a fost aşa, dimpotrivă, a intrat.

-Chiar aşa? – M-am încruntat, nu poate fi el.

-Da.

-Sunt dezamăgit, nici măcar nu îmi mai recunoşti vocea. Ce-ar fi dacă aş pleca şi m-aş întoarce peste 2-3 ani?

Am deschis brusc ochii şi m-am ridicat pentru a-l privi. Stătea acolo, lângă uşă, cu un zâmbet pe buze. Inima a început să îmi bată puternic când m-am uitat în ochii săi profunzi. Nu îmi vine să cred că a sosit, că stă în faţa mea. Nu s-a schimbat prea mult în aceşti ani, este acelaşi Alexe. Poate că au trecut doar doi ani de când nu l-am văzut, dar mie mi se pare că a trecut o veşnicie de când nu l-am privit în ochi. Mă abţineam cu greu să nu fac ca un copil de 4 ani, adică să îi sar în braţe.

Un timp am stat şi ne-am privit unul pe celălalt, deoarece lacrimile ameninţau să iasă afară am închis ochii, apoi am întrerupt liniştea.

-Nu.

-„Nu” ce? Nu vrei să mai stau?

-Păi în tot acest timp mă întreb de ce te-ai întors, doar ai vrut să mergi în Japonia şi în Acapulco.

-Of, Dia! Ce primire… tipică ţie.A spus în timp ce se întorcea. – Mai bine…

-Mai bine te întorci şi te aşezi lângă mine sau şi mai bine m-ai îmbrăţişa.Am spus îndreptându-mă spre el. – Am nevoie de îmbrăţişarea ta de frate.

Când am ajuns lângă el m-a îmbrăţişat, mi-am pus capul pe umărul său şi am stat aşa câteva secunde.

-Mi-a fost dor de tine! –Am spus în şoaptă în timp ce o lacrimă mi se prelingea pe obraz.

-Şi mie mi-a fost dor de tine, surioară! – A spus luându-mi chipul în mâinile sale. – Doar nu plângi… Nu au fost „decât” doi ani.

-Cam lungi aceşti doi ani… Nu ai idee cât de urât a fost Paştele şi Crăciunul fără tine sau cât de mult ţi-am simţit lipsa la ziua mea de naştere. Mă bucur că ai reuşit să vii în acest an acasă. Acum nu mai contează cum a fost Crăciunul sau Paştele fără tine, contează că eşti aici.

-Diana, îmi…

-Nu, Alexe. L-am întrerupt. – Nu trebuie să îţi pară rău. Îmi imaginez că pentru tine a fost şi mai greu, mai ales la ziua ta de naştere pe care ai ţinut-o departe de familie, dar acum eşti aici şi cât timp vei sta acasă nu vei mai scăpa de mine.

-Ce uşurare! – A spus chicotind. Dar cum de nu eşti cu Bianca şi Beatrice?

Am oftat.

-Hei, ce s-a întâmplat? – M-a întrebat ridicându-mi chipul pentru a-l privi în ochi.

-Nimic.

-Da, cum să nu. De aceea oftezi şi îmi spui „oricine ai fi pleacă”. Spune-mi ce s-a întâmplat.

-M-am certat cu Bianca.

-Voi două v-aţi certat… A murmurat uimit. – Glumeşti?

-Nu, nu glumesc.

-Dar voi nu v-aţi certat niciodată.

-Mereu există o primă dată.

-Nu şi la voi, Dia. De ce v-aţi certat?

-Nu contează, doar ne-am certat. – Am spus făcând pe indiferenta.

-Nu cred că nu contează. Repet: voi nu v-aţi certat niciodată. Spune-mi ce s-a întâmplat, altfel merg la Bianca şi o întreb.

-Bine. Ne-am certat din cauza lui Andrei. Ea crede că el este ca Jacob, acel băiat cu care a fost ea mai demult.

-Cel care a făcut-o să sufere. Nu crezi că are un motiv să creadă că e ca el?

-Nu are. Andrei nu e ca Jacob. – Am spus ferm. – El mă iubeşte.

-Niciodată nu l-am cunoscut pe Andrei, doar l-am văzut în poze. Nu crezi că ar trebui să ne faci cunoştinţă?

-Vrei să îl cunoşti?

-Normal. Trebuie să cunosc şi eu persoana care a ajuns aici. – A spus arătând spre inima mea.

Mama a bătut la uşă, apoi a intrat în cameră.

-Copii, haideţi la masă.

-Imediat!

-Vedeţi ca acel „imediat” să nu fie jumătate de oră. Haideţi cât e cald!

-Venim chiar acum. – A spus Alexe trăgându-mă după el.

AndreiPOV

-În sfârşit ai ajuns! – A spus Rayna apropiindu-se de mine. – M-ai lăsat baltă vineri. Aşa ceva nu se face. Mă pregătisem special pentru tine, chiar aveam o surpriză pentru tine.

-Ce ar fi dacă mi-ai arăta-o acum?

-Nu ştiu. – A zis prefăcându-se că meditează. – M-ai lăsat baltă, surpriza era pentru atunci nu pentru acum.

M-am apropiat şi mai mult de ea şi i-am ridicat chipul.

-Încă nu m-ai convins.

-Dar acum? – Am întrebat-o în timp ce o mângâiam.

-Nu ştiu, poate că…

Mi-am pus buzele peste ale ei şi am început să o sărut sălbatic. Cu ea nu trebuie să fiu blând, nu îi place blândeţea şi de fiecare dată vrea din ce în ce mai mult, niciodată nu se satură. În această săptămână mi-a tot reproşat că am „lăsat-o baltă”, dar întotdeauna de la acest reproş ajungeam în pat.

-Bine, m-ai convins. – A spus scoţându-mă din gândurile mele.

-Serios? – Am întrebat-o ridicând sprâncenele.

-Îhî. Cred că ar fi mai bine să intrăm. – A zis sărutându-mă.

-Şi ai tăi?

-Hei, nu mai am 15 ani. Ai uitat că locuiesc singură?

-Şi mai bine pentru noi. – I-am răspuns ignorându-i întrebarea.

-Andrei, de la un timp te comporţi ciudat, uiţi anumite lucruri.

-Eu? Vrei să îţi demonstrez că nu am uitat să te fac să simţi pasiunea? – Am spus apropiindu-i corpul de al meu, înaintând spre casă.

-Şi dacă ai uitat şi acel lucru?

-Nicio şansă.

Am intrat în casă şi ne-am dezbrăcat unul pe celelalt, întrerupându-ne, din când în când, cu sărutări şi mângâieri. După ce am dezbrăcat-o complet am început să îi sărut corpul, centimetru cu centimetru, coborând uşor în jos până am ajuns între coapse pentru a-i excita pielea sensibilă.

-Nu mă mai chinui! – Mi-a spus arcuindu-se spre mine, cerând mai mult. – Te vreau, acum!

-Dorinţele tale sunt ordine pentru mine! – I-am spus, apoi am pătruns-o adânc, complet.

O priveam în ochi în timp ce o penetram şi vedeam acei ochi căprui cu lacrimi în ochi care mă rugau să mă opresc.

Am început să o pătrund din ce în ce mai adânc. Rayna gemea şi se mişca din ce în ce mai repede, cerea şi mai mult, nu vroia să mă opresc. Dar eu nu mai simţeam acea plăcere, ceea ce îmi plăcea cândva la ea, acum nu îmi mai place. Orice aş face nu mai e ca înainte, totul s-a schimbat… Eu, Andrei Leinas, cel care mereu este satisfăcut cu adevărat, acum nu simte nimic… Pare a fi doar o obişnuinţă… Ciudată obişnuinţă, dar ea, nu e nimic altceva decât încă una. Încă una care acum nu mă face să simt nimic, niciun sentiment nu mă străbate acum.

-Andrei…

A gemut puternic când am ejaculat în ea.

După ce mi-am calmat respiraţia m-am uitat la ea şi am văzut-o pe Diana, inima a început să îmi bată puternic.

-Eşti doar a mea! – Am spus după ce am ridicat-o şi am sărutat-o blând. – Doar a mea!

Când am pătruns în ea am simţit acea pasiune şi mi-am pierdut controlul, dar de aceeastă dată Diana vroia mai mult şi nu îmi cerea să mă opresc.

DianaPOV

Săru’ mână de masă. A fost delicios!

-Mă bucur că va plăcut.

Am început să strâng farfuriile, dar mama m-a oprit.

-Strâng eu, mergeţi în cameră, presupun că aveţi planuri în această seară.

-Nu avem deoarece cineva nu m-a anunţat că vine mai repede.– Am spus uitându-mă spre Alexe.

-Avem planuri deja surioară, le-am făcut eu! – Mi-a răspuns făcându-mi cu ochiul.

-Când?

-„Când“ ce?

-Când le-ai făcut?

-Imediat le fac, trebuie să dau doar un telefon sau două. Hai fugi şi schimbă-te!

-Spune-mi unde mergem, măcar.

-Vei vedea.

-Nu-mi spui nici dacă fac ochi de căţeluş?

-Nu. Te asigur că acea privire nu va funcţiona acum.

-Bine. – Am spus făcând pe supărata în timp ce urcam scările. – Hei, măcar spune-mi dacă ar trebui să mă îmbrac elegant sau nu.

-Elegant? Mergem la o nuntă cumva şi eu nu ştiu? – A început să chicotească.

-Asta ai învăţat la Academie?

-Poftim?

-Mami, tati nu cred că ar trebui să îl mai lăsaţi la Academie, acolo îi învaţă să se comporte urât cu surorile lor.

A urmat un val de râsete.

-Gata, Alexe, nu mai mergi la Academie. Cum e posibil să îi ascunzi surorii tale unde mergeţi?

-Şi cum de reuşeşti să rezişti la ochii ei de căţeluş? – L-a întrebat mama.

-E nevoie de  foarte mult antrenament. – A răspuns Alexe printre chicote.

-Tot nu îmi spui unde mergem? – L-am întrebat întorcându-mă spre el şi făcând ochii de căţeluş.

S-a apropiat de mine, s-a uitat în ochii mei şi mi-a spus :

-Nu. Hai, du-te şi te schimbă, altfel o voi face eu. – A spus trăgându-mă după el în cameră.

-Ce rău eşti! Măcar spune-mi cu ce te vei îmbrăca tu.

-De ce ţi-aş spune cu ce mă voi îmbrăca dacă sunt rău?

-Pentru că eşti fratele meu şi pentru că ţii la mine.

-Bine. O pereche de blugi, nişte adidaşi, un tricou, o geacă de trening.

-Ce detaliat!

-Ştiu. – A spus pupându-mă pe obraz. – Sper că vei fi gata în cel mult o jumătate de ora, nici mai mult nici mai puţin.

-Nu mă cunoşti.

-Pentru că te cunosc îţi spun asta. Nu uita o jumătate de oră. Tic-tac! Tic-tac! – A spus ieşind din cameră.


AlexePOV

După ce am ieşit din camera Dianei am scos telefonul din buzunar şi am sunat-o pe Bianca. La al doilea ton mi-a răspuns.

-Alo?

-Ceau! Sunt Alexe. Sper că nu deranjez.

-Nu, nu deranjezi. Chiar vroiam să vorbesc cu tine. Când ajungi în New York?

-Am ajuns deja.

-Da? – A întrebat uimită.

-Da.

-Ce bine! Ne-am putea întâlni în această seară? Vreau să vorbesc cu tine ceva important, are legătură cu Diana.

-Sigur, de aceea te-am sunat. Bianca, scuză-mă că te întreb asta, dar tu chiar crezi că acel Andrei e ca Jacob?

-Nu cred, sunt sigură, Alexe. A spus ferm.Iar Diana…

-E îndrăgostită de Andrei şi refuză să te asculte.

-Exact. De unde ştii?

-Am văzut în ochii ei că îl iubeşte. Îmi e soră şi o cunosc. Mi-e teamă pentru ea că se va lovi prea tare de adevăr.

-Îl cunoşti pe Andrei?

-Nu, dar am încredere în tine. Te cunosc cât de cât şi presupun că ai un motiv întemeiat să crezi aşa ceva despre Andrei. Şi faptul că te-ai certat cu Diana din cauza lui înseamnă foarte mult. Chiar îmi este teamă pentru ea că se va lovi prea tare de adevăr.

-Deja s-a lovit puţin, dar refuză să accepte acest lucru.

-La ce te referi?

-Dacă ea nu ţi-a spus, eu nu pot să o fac. – A răspuns într-un târziu. Te rog, înţelege-mă! Ea trebuie să îţi spună.

-Sper că nu e ce îmi imaginez eu. Ok, te înţeleg şi îţi respect decizia. Înainte de a vorbi cu Andrei vreau ca voi două să vă împăcaţi. Nu v-aţi certat niciodată până acum. Nimeni nu merită să vă certaţi pentru el.

-Am încercat, dar nu am făcut decât să ne certăm şi mai rău.

-Nu şi azi, Bianca. Putem să venim la tine cam peste 20 de minute?

-Sigur, vă aştept, dar Diana nu va dori să vină.

-Va veni, te asigur. Bianca, îţi mulţumesc că i-ai spus ce crezi, deşi ştiai că nu o să-i placă ce va auzi. Eşti o prietenă adevărată şi în adâncul sufletului ei, Diana, ştie acest lucru. În 20 de minute suntem la tine, apropo mai târziu mergem la Mall, vii şi tu cu noi, nu?

-Sigur, mersi de invitaţie! Vă aştept!

-Nu ai de ce! Imediat ajungem. Pe curând!

-Ceau!

Am închis telefonul, apoi m-am dus să mă schimb.

În ce moment te-ai îndrăgostit, surioară?

Jur pe ce am mai sfânt că fericitul de Andrei nu va mai fi aşa de fericit dacă te va face să suferi!

-Cioc! Cioc!

-Imediat vin!

-Ia te uită cine nu s-a schimbat încă!

-Nu-mi spune că te-ai schimbat deja. – Am spus ieşind in baie.

-Ba da.

-Record mondial! Stai să scriu în calendar!

-Cum arăt?

-Bine.

-Nici măcar nu te-ai uitat la mine.

-Ştiu şi fără să mă uit la tine. – I-am răspuns după ce am scos geaca din bagaj. – Arăţi bine în orice.

-Mulţumesc de compliment! Îmi spui unde mergem?

Când m-am uitat la ea am fost surprins. Era îmbrăcată cu un tricou alb şi un fel de vestă, o fustă de blugi şi nişte tenişi negrii. Surioarei mele îi stă bine în orice, e atât de frumoasă când zâmbeşte.

-Wow!

-Ce?

-Cred că ai avea nevoie de nişte bodyguarzi.

A început să râdă.

-Am deja unul.

-Da, aşa e. – I-am spus după ce m-am uitat la ea şi i-am făcut cu ochiul. – Stai să îmi iau ceasul şi plecăm, aproape am întârziat.

-Unde mergem?

-Chiar nu mai ai răbdare?

-Nu.

-Bine. Vei vedea imediat.

-Ce rău eşti! – A spus făcând o grimaşă.

-Alexe, încă eşti rău cu Dia?

-Doar puţin, mamă. Am plecat!

-Să aveţi grijă de voi!

-Bine! Ceau! – Am spus după ce am pupat-o pe obraz.

-Mă laşi pe mine să conduc ?

-Asta ar însemna să îţi spun mai repede unde mergem. – Sau să întorci maşina din drum. – Nu te voi lăsa să conduci nici dacă mă vei ruga o lună întreagă. – Am deschis portiera maşinii şi i-am făcut semn să intre.

-Bine. – A spus făcând altă grimaşă în timp ce intra în maşină. – Mergem doar noi doi, nu mai vine nimeni?

-Întâi facem o oprire. Trebuie să rezolvăm ceva, apoi mergem la Mall.

-Shopping?

-Eu mă gândeam să vă scot la o îngheţată.

-Adică nu vom fi doar noi doi?

-Nu.

-Cine mai vine? Eu nu am sunat-o pe Beatrice şi nici pe…

-Nici pe? – Am întrebat-o când am văzut că nu are de gând să continue.

-Nici pe Andrei. – A răspuns într-un târziu. – Hei acest drum duce spre casa Biancăi. Nu vreau să merg la ea !

-Ba vei merge! Voi două trebuie să vorbiţi.

-Nu am de gând să vorbesc cu ea ! M-am săturat să o văd cum îl compară pe Andrei cu Jacob. Nu vrea să înţeleagă că el e diferit, că mă iubeşte.

-Diana, ea îţi spune doar ce crede. Ţine la tine şi nu vrea ca şi tu să treci prin ce a trecut ea. Nu trebuie să riscaţi prietenia voastră pentru nimeni. – Am spus în timp ce parcam maşina.

-Alexe…

-Niciun Alexe, vei vorbi cu ea, Diana. Vei asculta tot ce are de spus şi dacă e nevoie o să ajungeţi la un compromis. Nu vom pleca de la ea până când nu o să vă împăcaţi.

-Nu voi face acest lucru.

– Diana, tu crezi că Bianca nu ţine la tine?

-Nu cred asta.

-Atunci de ce nu te împaci cu ea? Ştii că e o prietenă adevărată, ţi-a demonstrat asta de nenumărate ori. Ea doar îţi spune ceea ce crede. Trebuie să înţelegi că a trecut prin ceva nu tocmai plăcut şi nu doreşte ca şi tu să treci prin aşa ceva, încearcă să te protejeze. Dacă se înşală sau nu în privinţa lui Andrei trebuie să afli tu însuţi. Spune-mi şi mie când te-a lăsat ea sau Beatrice singură sau când ţi-au făcut ele vreun rău?

-Niciodată.

-Şi atunci?

-Ai dreptate, dar ascultă-mă, în privinţa lui Andrei se înşală, el mă iubeşte şi nu mi-ar face niciun rău intenţionat.

-Intenţionat? Diana te-a rănit? A fost în stare să te rănească?!Am întrebat-o în timp ce încercam să mă calmez.

-Nu. – A spus uitându-se spre casă.

-Spre binele lui ar trebui să fie aşa. – Dacă a îndrăznit să o rănească va trebui să dea socoteală pentru faptele lui.

DianaPOV

Alexe, mereu a fost atât de protector cu mine. L-am minţit când i-am spus că nu m-a rănit, dar parcă scotea foc pe nări în clipa în care i-am spus că nu m-ar răni intenţionat. Andrei doar şi-a pierdut controlul, nu m-a rănit intenţionat, el mă iubeşte. Din acea noapte Andrei se comportă diferit. E atât de romantic şi de blând acum. Chiar sunt norocoasă că e doar al meu.

-Aţi ajuns! – A zis Bianca cu un zâmbet pe buze, după ce l-a îmbrăţişat pe Alexe.

-Da. Ţi-am spus că vom veni. – A spus Alexe înghiotându-mă.

-Intraţi, vă aşteptam! Cum a fost călătoria, Alexe?

-Bine, liniştită. Mersi de întrebare.

-Alexe, te superi dacă ne aştepţi aici, vreau să vorbesc cu Bianca între patru ochi. Putem, Bianca să stăm de vorbă în camera ta? –Am întrebat-o într-un sfârşit.

-Sigur, dacă Alexe nu se supără. – A zis uitându-se spre el.

-Sigur că nu. Vorbiţi cât vreţi, eu trebuie să dau nişte telefoane.

-Te serveşti tu, noi vom veni imediat.

-Bine, stai liniştită.

Ştii că e o prietenă adevărată, ţi-a demonstrat asta de nenumărate ori.

Mi-am amintit de ceea ce mi-a spus Alexe în maşină. După ce am intrat în cameră, Bianca a închis uşa.

-Ia un loc! – A spus arătând spre pat.

-Mulţumesc. Bianca am fost nedreaptă cu tine. Iartă-mă pentru tot ce ţi-am spus. Te-am judecat, am crezut că vrei să mă desparţi de Andrei pentru că îţi place de el. Sunt o proastă!

-Nu, nu eşti.

-Ba da sunt. Te-am făcut să suferi, ţi-am amintit tot ce s-a întâmplat mai de mult, ştiu că am deschis acele răni din inima ta şi îmi pare rău. Te-am jignit şi tu ai înghiţit tot.

-Diana, eu…

-Te rog, lasă-mă să termin. Andrei nu ar trebui să fie un motiv de ceartă. Crede-mă el mă iubeşte. În privinţa lui te-ai înşelat.

-Diana, te-a rănit. – A spus încet, pe un ton trist.

-Dar nu a făcut-o intenţionat, ţi-am mai spus şi consider că acest subiect l-am încheiat. Nu vreau să mai fim certate. În tot acest timp am simţit că lipseşte o parte din mine. Îmi eşti ca o soră, eu te consider sora mea.

-Şi eu te consider sora mea, de aceea ţi-am spus acele lucruri.Nu începe din nou, te rog! – În regulă. Nu mai spun nimic despre Andrei, doar, te rog, să ai grijă cu el. Crede-mă ştiu ce îţi spun. Şi repet sper că o să te preţuiască cum trebuie. De această dată te-am lăsat pe tine să îi spui sau nu la Alexe că te-a rănit, dar dacă te va mai răni o singură dată, intenţionat sau nu, te asigur că fratele tău va afla.

-Nu ai idee cât de mult mă doare faptul că nu îl poţi vedea altfel pe Andrei, dar nu îţi voi impune nimic. Eu îl iubesc şi nu aş putea trăi fără el.

-De aceea îţi spun să ai grijă cu el. Să ştii că şi mie mi-ai lipsit, încăpâţanato!

-Bine, ai revenit, draga mea surioră! – Am spus în timp ce o îmbrăţişam.

-Dacă ea ţi-e surioară eu ce îţi sunt? – A spus micul licurici.

-Cumnăţică!

Beatrice a închis repede uşa în spatele său.

-De ce nu strigi în gura mare?

-Alexe… – Am strigat înainte de a-şi pune Beatrice mâna pe gura mea.

-Diana, nu. – A spus uitându-se în ochii mei.

-Ce-i? Gata, plecăm?

-Da. – A spus Beatrice înainte de a apuca să deschid gura.

-După voi domnişoarelor! Diana, du-te şi sună-l pe Andrei, spune-i ca la opt fix să fie la Mall.

-Mergem la shopping? – A întrebat Bea cu un zâmbet imens pe chipul său.

-De ce atunci când pomenesc de Mall sunt întrebat dacă mergem la shopping?

-Haide, frăţioare! Chiar tu ai spus că ţi-e dor de o sesiune de shopping cu mine, Beatrice şi Bianca. – Am zis cu un zâmbet răutăcios pe buze.

-Eu nu am spus aşa ceva, nu ai nicio dovadă.

-Ba da am.

-Vrei să vezi cum va dispărea? – M-a întrebat ca un copil nevinovat.

-Poţi să faci tot ce vrei, dar nu vei scăpa de shopping. – I-am răspuns făcându-i cu ochiul, apoi am ieşit din cameră, m-am dus în camera de zi şi am răspuns la telefon.

-Alo?

-Ceau, iubire! Ce faci?

-Ceau! Sunt la Bianca, am venit până la ea.

-V-aţi împăcat? A întrebat pe un ton uşor interesat.

-Da.

-Ce bine, mă bucur pentru voi. Te-am sunat să te întreb dacă nu vrei să ieşim undeva, e sâmbătă şi…

-Sigur. – L-am întrerupt. – Eram pe punctul de a te suna, dar se pare că mi-ai luat-o înainte.

-Gândim la fel. Unde vrei să mergem?

-La Mall.

-La cât vrei să vin după tine?

-Ne vom întâlni acolo la opt. Bine?

-Nu vrei să vin după tine?

-Nu. Voi veni cu fetele şi cu Alexe. Poate va veni şi Paul.

-Ok. A spus după câteva clipe. – Ne întâlnim la Mall. Să nu întârzii!

-Crede-mă, nici dacă aş vrea nu aş putea şă întârzii.

-Bine. Te iubesc! – A zis pe  un ton uşor seducător.

-Şi eu!

După ce am  închis m-am întors în camera Biancăi, când am deschis uşă niciunul nu a mai spus nimic, puteam să aud şi musca.

-Despre ce vorbeaţi?

-Ai vrut să ne întrebi despre cine. – A murmurat Alexe.

-Ok. Rectific: despre cine vorbeaţi?

-Despre tine. – Mi-a răspuns scurt. – Dar nu îţi voi spune şi ce vorbeam despre tine.

-Vine? – M-a întrebat Beatrice, evident, pentru a evita acest subiect.

-Da.

-Ce bine. Abia aştept să îl cunosc şi să stau de vorbă cu el. – Mi-a zis Alexe pe un ton ferm după ce s-a uitat la Bianca.

-Şi ce vorbeaţi despre mine?

-Dacă îţi vom spune acum nu va mai fi o surpriză.

-De ce i-ai spus Bianca? Acum va căuta prin toată casa surpriza. – A spus Alexe, apoi a început să chicotească. – M-ai bine am pleca acum, altfel iubitul tău va trebui să ne aştepte.

-Vine şi Paul, nu vă supăraţi, nu?

-Ce întrebări mai pui, Bianca. Dar voi doi? – Am zis uitându-mă spre Beatrice şi Alexe. – Nu sunaţi pe nimeni?

-Nu. – Au spus amândoi în acelaşi timp şi au ieşit afară.

Când m-am uitat la Bianca, aceasta mi-a zâmbit. Sunt sigură că se gândeşte la ce mă gândesc şi eu.

Reclame

Responses

  1. este super:d astept capitolul 5

  2. E minunat capitolul :X Felicitari>:D<
    Ma bucur ca Diana s-a impacat cu Bianca…prietenia lor e prea frumoasa sa se piarda 🙂
    Off…Andrei asta X( Urasc oamenii cu doua fete X(
    Nu stiu de ce ,dar imi da impresia ca se indragosti cu adevarat de Diana 🙂
    Ce dragut…Alexe a venit in vizita…sunt curioasa ce parere isi va face despre Andrei 😀
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

    • Ma bucur ca iti place :*:*

      Mersi >:D<

      Continuarea va veni in curand 🙂

  3. A meritat asteptarea….imi place de fratele Dianei,e atat de protector…si simpatic.
    se intampla ceva intre el si Bianca?ar fi o pereche draguta….
    oricum,mi-a placut foarte mult perspectiva din punctul de vedere a lui Andrei…(a fost putin cam scurta…)se pare ca are ceva probleme…hi hi hi
    ma bucur ca cele doua s-au impacat,dar sunt sigura ca se vor certa iar,pt k Diana nu il vede decat pe Andrei in fata ochiilor….e normal sa il creada pe el..poate Bianca ar trebuie sa puna ceva la cale,sa ii deschida ochii.
    bafta la scoala….spor la scris…
    abea ast nextul…
    kisses&hugs

    • Pai perspectiva a fost putin cam scurta pentru ca asa am vrut sa fie (stiu sunt rea, dar nu vreau sa dezvalui mai multe, deocamdata :D… si ma bucur sa vad ca ai inteles un lucru important din acea perspectiva)

      …Doar nu crezi ca Bianca sta cu bratele incrucisate? 😀

      Mersi, mersi :*:*:*:*:*

  4. Pai, superb:X
    Mirific:X:X:X
    Sper ca acea discutie despre ea sa fie defapt despre noaptea dintre ea si Andrei. Dar cred ca e despre cadoul pentru ziua ei de nastere:D
    Si mai sper ca Alexe sa afle ce s-a intamplat.:)
    Pup, Deny:*:*:*
    Si sunt primaaaaaaaa:X

    • Defapt, sunt a 4-a:)):))

  5. soopel :X:* take care si astept cap 5:)

  6. Dia ce o s te mai arzi!eu m-as fi bucurat daca ii spunea Bianca lui Alexe de Andrei ce i-a facut Dianei..si sunt tare curioasa in legatura cu Beatrice si Alexe…bafta la scris:*:*

  7. sooperb
    este minunat
    il urasc pe andreiiX(
    esti geniala
    bia are dreptate:P

  8. superb:X:X ca de obicei il ador:Dacum voiam sa te rog cv:D:D daca poti sa gasesti o poza cu bianca beatrice si alexe:X:X ms anticipat:D:D

    • Deja vreti poze cu personajele? 😀

      Eu mi le-am imaginat :)…deocamdata v-am dezvaluit-o pe Diana :):D…celelalte personaje am zis ca o sa vi le „arat” mai tarziu. Ma gandeam sa pun poze cu personajele dupa trecerea timpului (cand erau tineri 18-21 de ani si cu ei peste 5 ani – pe la 23-26 de ani), dar daca vreti le pun dupa ce postez capitolul 5 :)…

      Ce spuneti?

      • punele si acum si atunci:D:D:X:Xchiar sunt curioasa sa vad cum ti le-ai imaginat>:D:>

      • Mi-ai dat idea de a imi spune fiecare cum va imaginati personajele, problema e ca nu am descris prea mult personajele ca sa puteti face acest lucru 😀 (la Bianca eventual ati putea, pe ea am descris-o din primul capitol)…

        Iti propun sa mai ai putina rabdare, prefer sa o fac mai incolo, sa va las pe voi sa vi le imaginati intr-un fel :D. In capitolul 5 vreau sa introduc petrecerea si, prin urmare, voi incerca sa descriu personajele 😀 si ele vor prinde „contur” in mintea voastra :), iar apoi o sa imi puteti spune cum vi le imaginati.

        Ce spui? 😀

  9. a meritat asteptarea
    mai ales ca a fost lung:X:X
    se pare ca se intampla sau se va intampla ceva intre Beatrice si Alexe:>

  10. eu nu mai stiu ce sa cred… 😐 iti citesc fanficul, nu cred ca am mai lasat vreun comentariu.
    sincer, ai talent la scris povesti de genu asta.
    incep sa deschid pagina zilnic sa vad dak ai mai scris cate ceva :X lolz
    :d succes muult la scris, si sa ne dai capitolul 5 cat mai repede 😀

    • Multumesc de apreciere 🙂

      Nu esti prima persoana care imi spune ca nu stie ce sa mai creada ;)), chiar atat de confuze va fac sa fiti? ;))

      Mersi, mersi :)…Sa se termine o data scoala, sa scap de toate si o sa incep sa ma concentrez pe scris :D:)

      Pupici :*:*:*:*

  11. cand apare capitolul 5?nu mai am rabdare :D:D:D:d

  12. Aici vei gasi un raspuns 😀 https://umbreletrecutului.wordpress.com/2010/05/31/un-mic-anunt-d/

  13. Deci, este 21 iunie:) Cand pui cap’ 5??:o3:x

    • Stiu… trebuia sa il pun cam acum o saptamana, dar nu am prea putut sa scriu saptamanile trecute, iar ce am reusit sa scriu nu mi-a placut si imi cer scuze ca nu l-am postat pana acum, dar maine (poimaine, cel tarziu) apare cap 5 :)…promit :*:*:*:*

      P.S: Sper ca nu sunteti prea suparate pe mine :D:D

  14. ……eu sunt supy….deabia ashpet continuarea…shi sper sa itzi reusheasca sa scri ce vrei……sa iasa ceva frumos…..spor la scris……:):)

    • Sper ca iti va trece supararea :D…tocmai am postat cap 5 :)…

      De asemenea mai sper ca a meritat cat de cat asteptare (desi cred ca sper degeaba :D)

  15. wai……… grozav. tocmai cand credeam ca nu imi poate placea mai mult…….. :X superbbbbbb!!!!!!!!

  16. Wow… DD…. de data asta m-ai lasat fara cuvinte… a fost superb… capitolul 4 bestial…
    Nu am nimic de comentat… decat …: Ma apuc de citit de capitolul 5 !!!
    Te pup:*


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: